Cea mai mare provocare pentru Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), înființată de Primărie, este aceea de a găsi răspunsurile potrivite atunci când potențialii investitori se informează despre calitatea forței de muncă din Oradea și din împrejurimi. “Tot mai mulți sunt interesați de calitatea vieții din Oradea. Care sunt programele școlilor tehnice, dar și cum se pot ei (investitorii – n.red.) implica, împreună cu Universitatea, ca să își formeze angajații”, arată Alina Silaghi. Provocată de JB & BIHON, directorul ADLO a arătat și care sunt întrebările cele mai provocatoare pe care le primește din partea investitorilor, dar și cele ale potențialilor investitori. Alina Silaghi: “Ne întreabă cum vor reuși să își asigure forță de muncă calificată. Și ne ajutăm aici de partea de Statistică. Anual, Universitatea ne pune la dispoziție statisticile. Companiile încearcă să își aducă cât mai mulți studenți. Am marșat foarte mult pe partea de internship”. Companii precum Plexus, Celestica, Nidec, Faist, Eberspaecher sau Carbenta sunt date drept exemple relevante, în acest sens. Directoarea ADLO a dat ca exemplu privind formarea profesională și antrepriza IT Smartware.
Atentează la joburile viitorului
Desigur, mai e și problema nivelului salariilor din parcurile industriale ale Oradiei. Răspunde Alina Silaghi: “Ce am încercat noi să facem este să atragem companii care oferă joburile viitorului, așa cum este Braintronix. Ei își doresc o parte de cercetare – dezvoltare în domeniu, iar salariile încep de la 3.000 de euro pentru inginerii specialiști și sunt 100% hotărâți să formeze orădeni. Își doresc cât mai mulți tineri din Oradea să lucreze la Braintronix”. Oare își întinde Universitatea din Oradea antenele în direcția potrivită? Aceeași Silaghi, cu un ton diplomat: “Tinerii sunt dornici, iar companiile pun presiune. Va fi o schimbare și sunt convinsă de acest lucru, chiar dacă poate că nu va fi foarte rapidă”.
Directoarea subliniază cum companiile se axează pe recrutarea și instruirea tinerilor angajați. Se cheamă talent acquisition – achiziții de tinere talente. “Reușim să conectăm companiile cu școala. Cu pași mici, ce-i drept. Ne dorim să dezvoltăm serviciile, să creăm un microclimat pe IT, printr-o colaborare cu Universitatea, cu școlile de IT. Așteptăm propuneri cât mai concrete pentru parteneriate. Suntem cât se poate de deschiși”, asigură Alina Silaghi, precizând că la nivelul Primăriei se are în vedere înființarea unui Parc Tehnologic. Acesta ar urma să funcționeze în cadrul Parcului Industrial II, orientat spre cercetare, dezvoltare, inovare. De altfel, ultimele investiții anunțate anul acesta pentru Parcul Industrial sunt axate pe inovare – producția finită de roboți (Braintronix), respectiv baterii/acumulatori necesari în industria automobilistică și aeronautică (ATNOM SRL).
Cât intră la bugetul local?
10 milioane de lei a încasat bugetul local al Oradiei din parcurile industriale, în 2019. Aici sunt incluse încasările din impozitele locale, taxele din autorizațiile de construcții, vânzarea de teren și impozitele pe salarii. 4 milioane au intrat doar de la Plexus. “Tot ce încasează ADLO, se reinvestește. Tot ce încasăm, reinvestim. Aceasta ne preocupă cel mai mult, cum să prioritizăm investițiile. Încercăm să înfrumusețăm parcurile. În 2019 am refăcut tot sistemul de irigați din Parcul Industrial I. Colegii mei sunt zilnic pe teren, zilnic apare câte ceva. Încercăm să acoperim toate părțile acestea, să nu fie întreruperi de energie electrică. Noi ne ocupăm și de reviziile infrastructurii electrice”, extrapolează Alina Silaghi.
Investiții mari în auto
Se așteaptă ca în aprilie să înceapă producția la investiția grupului Sogefi, în valoare de 50 de milioane de euro, plănuită pentru Parcul Industrial I. Cotat pe bursa italiană, la Milano, grupul Sogefi produce sisteme de filtrare și suspensii pentru cei mai mari producători auto din lume, precum Daimler AG, Toyota, Nissan – Renaut, PSA Citroen – Peugeot, Volkswagen Group, FIAT – Chrysler sau General Motors.
De asemenea, în stand by este o altă investiție, de peste 30 de milioane de euro. Tot pentru piața automotive. “Avem o negociere în derulare. Am muncit foarte mult să îi convingem că Oradea este locul pentru o asemenea investiție. Însă, datorită modificărilor la nivel mondial din industria auto, au rămas în stand by”, relatează Alina Silaghi.
În curând, urmează să fie scoasă la mezat ultima parcelă disponibilă, în Parcul Industrial I, de 5.000 mp. “Sperăm să vină cât mai multe companii. Poziția este foarte bună, la șosea. De asemenea, avem deschise licitații în Parcul Industrial III, pentru patru parcele cu suprafețe cuprinse între 3.500 și 13.500 mp. Prețul este de la 8 euro/mp pentru activități de producție, respectiv de la 9,5 euro/mp/an, pentru activități de servicii, pe 25 de ani. Se mai achită către ADLO 0,5 euro/mp/an, taxă de administrare, pentru întreținere spații verzi, deszăpezire, iluminat, curățarea drumurilor publice”, relatează șefa ADLO.
Trimite articolul
XConducerea acestor companii ar trebui sa inteleaga un lucru, daca nu vor creste salariile personalului calificat vor ramane doar cu muncitori cu 8 clase.
Unele companii nu isi respecta angajatii, nu dau doi bani pe loialitate, pe respect, se si indreapta spre faliment incet incet.
Fix de bunăstarea angajaților nu mai pot ei cu cât este mai amărât mai sărac mai dator este ma bin pt firmă este maleiabi supus si nu comentează,lucrează pt banii care le acoperă ratele si un codru de pâine Marii investitori pe acești angajați ai caută sclavii cum se numeau in alte vremuri Dar încet dar sigur acești sclavi se trezesc si nu mai vor si marii investitori își caută alte tari ca aici sunt tot mai greu de găsit dar ajunge 30 de ani gata valea de aici.
-
iti bubuie capul de prostie, ba ratatule!! du-te la tara si mulge vaca, de prost!!
-
Vei fi tu un investitor ori un sclav indiferent ce esti tot un jegos rămâi mda te-ai simtit sclavule?
-
ba pula, tu esti sclavul prostiei!! esti bun de luat in suturi!!
-
Esti un gunoi sclavul pula e taicatau si idiot ca te lasa in viata jegosule flegma imputita sclavule
-
-
-
Este firesc pentru o firma care doreste sa investeasca multi bani sa se asigure ca exista potential. Este normal sa se intereseze de calitatea vietii din Oradea, a posibilitatii de instruire si a universitatii. O infrastructura foarte bine pusa la punct, un oras frumos, unde se face ceea ce trebuie de catre administratie, chiar daca unii locuitori se simt deranjati, u unversitate in care se investeste, parcuri industriale bine puse la punct, cu toate utilitatile, reprezinta o infrastructura de pornire. Studentii vor veni daca vor avea la ce sa vina. Bucurestiul atrage prin invatamantul superior tinerii din toata tara, Clujul , la fel. Daca se face ceea ce trebuie si Oradea va atrage in viitor foarte multi tineri. La Oradea se face ceea ce trebuie. Se mai poate face cate ceva pentru Oradea si pentru zona metropolitana ….. Va urma in timp si cresterea salariilor, daca se face in continuare ceea ce trebuie de catre administratia orasului si consiliul judetean…. care trebuie sa conlucreze nu sa-si puna bete in roate …
-
Asa este, Oradea chiar este pe un trend bun, multe orașe din țară deja se plafoneaza sau sunt plafonate de câțiva ani, Oradea este in plin trend crescator pe toate planurile. Investițiile si din domeniul infrastructurii își vor spune si ele cuvântul pe viitor, legarea orașului cu sistemul european de autostrăzi și centura de vest vor fi printre principalii vectori în materie de infrastructura.
-
Cresterile salariale pe cand? Vrem si noi un net de minim 3000 RON in Oradea in parcul industrial pe care il lauda toata lumea. Si asta e foarte putin cand ne uitam la nivelul european de salarizare si comparam preturile din Romania de la raft.
-
O piele, administraţia. O piele, norma. O piele, întreţinerea. O piele, hrana. O piele, hainele. Mai esti viu? O piele, doctorii.
Voi tot cautati de toate dar de ce nu le dati si rominilor incepatori o sansa ca de aia merg toti in strainatate . Voi credeti ca toti cei ce au bacul stie tot si cei ce nau decit poate nici 10 clase nu stie nimic sa stiți că vă inşelți şi de aia pierdeți şi mai mulți romîni
Cu vorbe bune mai trece timpul şi ca şi ara, gara.
Lumea a IV -a munceşte pe bani.
Adevarul este ca salariile in Oradea sar cu greu de 3000 de lei. Majoritatea sunt chiar sub 2500 si asta pentru studii superioare. Pe angajatori nu ii intereseaza bunastarea angajatilor atata timp cat cu asemenea salarii nu iti poti permite o viata decenta. In Oradea incepi sa traiesti decent cu un venit de 8000 pe familie. Am spus ca incepi! La suma aia pui un ban de-o parte, faci un concediu pe an, insa nu o duci pe roze. Dar la 2 salarii de 2000 de lei, o cam tragi pe cur. Daca mai ai si copii, masina, rate…o iei razna.
Realitatea este alta.
Afacerea are capitalisti primari şi secundari. Terţiarii îi intreţin.
Calitatea vieții în Oradea confirmă poziția de “second-hand” pe care o are în regiunea Nord-Vest din care face parte și e în deplină concordanță cu interesul arătat de companiile aeriene pentru zona de influență geografică a municipiului.