Supravegherea calităţii apelor este una din cele mai importante activităţi desfăşurate de Administraţia Bazinală de Apă Crişuri. În acest sens, lunar se desfăşoară acţiuni de monitorizare a calităţii cursurilor de apă în vederea urmăririi stadiului resurselor de apă.
Pentru anul 2013, în Bazinul Hidrografic Crişuri au fost programate monitorizări pentru 71 de corpuri de apă (ape curgătoare de suprafaţă) prin intermediul a 82 de secţiuni (tronsoane). Până în prezent, au fost monitorizate 56 de corpuri de apă. Acest lucru a însemnat prelevarea probelor pentru 1471,953 kilometri de curs de apă şi efectuarea analizelor de laborator. După elementele biologice, rezultatele analizelor indică faptul că 62,6% din kilometri de curs de apă se încadrează în „stare foarte bună”, 30% în „stare bună” şi 7,4% în „stare moderată”.
În ceea ce priveşte lacurile aflate în arealul bazinului hidrografic Crişuri, până în prezent, au fost monitorizate 8 lacuri dintr-un total de 9. Pentru acumulările Tauţ (AR), Ghioroc (AR) şi Fegernic (BH), rezultatele analizelor fízico-chimice indică un potenţial moderat, iar pentru acumulările Drăgan (CJ), Leşu, Tileagd (BH), Rovina (AR) şi Crestur (BH), un potenţial bun.
La fel de importante sunt şi rezultatele pentru apele subterane. Dintr-un total de 100 de foraje, până în prezent au fost monitorizate 58 de foraje. În urma analizelor, la 10 foraje s-au constatat depăşiri la indicatorii: NO3 (nitraţi), As(arseniu), PO4 (fosfat), NH4 (amoniac) şi NH2 (azotit). De cele mai multe ori, depăşirile se datorează impactului antropic, şi aici amintim în mod special fertilizările cu azot sau utilizarea pesticidelor şi a insecticidelor în agricultură.
Monitorizate
În judeţul Bihor, au fost monitorizate 40 corpuri de apă, din care 31 naturale şi 9 corpuri de apă puternic modificate (canale). Lungimea totală monitorizată în judeţul Bihor a fost de 1366,955 km. Rezultatele indică faptul că 46% din cursurile de apă monitorizate se încadrează în stare bună şi 54% în stare moderată. Un impact important asupra calităţii apelor l-au avut apele mari şi viiturile înregistrate în perioada martie-aprilie 2013.
„Normele europene, stabilite prin Directiva Cadru privind Apa, impun ca până în 2015, în toate ţările membre UE, resursa de apă să atingă o stare ecologică bună. În acest sens, prin Planul de Management, A.B.A Crişuri a impus tuturor utilizatorilor de apă măsuri concrete de îmbunătăţire a calităţii apei sau, după caz, de menţinere a acesteia”, informează Claudiu Oros, directorul tehnic al ABA Crişuri.
De asemenea, la nivelul bazinului hidrografic Crişuri au fost monitorizate 125 de evacuări, iar în cazul a 28 de surse de poluare s-au constatat concentraţii mari mari decât limitele prevăzute de lege la indicatorii de calitate. Astfel, s-au impus măsuri şi s-au aplicat penalităţi în valoare totală de 395.419,22 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!