În urma unui calcul al Direcţiei Economice din Primărie, reiese că din prima zi a acestui an, preţul local al energiei termice practicat de Termoficare SA în Oradea trebuie să scadă cu 3,06lei/gigacalorie. Astfel, de la 263,63 lei/gcal ajunge la 260,70lei/gcal. Veste nu îi interesează pe orădeni decât eventual ca fapt divers: scăderea nu se va opera din preţul la care se facturează populaţiei, ci din suma alocată ca subvenţie. Astfel, orădenii vor plăti, în continuare, 240 lei pe gigacalorie dar va scădea subvenţia acordată de Primărie, de la 23,76 lei/gcal la 20,70 lei/gcal.
Cum firmele nu beneficiază de subvenţie, din 1 ianuarie 2015 acestora li se va factura preţul scăzut, de 260,7 lei pe gigacalorie în loc de 263,76 lei, cum era până acum.
Consilierii locali au votat în unanimitate propunerea executivului. Motivul invocat de municipalitate pentru că nu trasferă reducerea de preţ către populaţie ţine de investiţiile pe care oraşul le face în reţelele şi instalaţiile CET-ului respectiv ale Termoficare SA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!