Corpurile neînsuflețite ale unei femei și unui bărbat, fiul acesteia, au fost găsite în casă, iar autoritățile investighează circumstanțele în care cele două persoane au murit. Potrivit ebihoreanul.ro, cadavrele au fost găsite în camere separate, de către sora bărbatului, care a sesizat imediat Poliția.
La fața locului s-au deplasat criminaliști și polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, fiind investigate cauzele care au dus la moartea celor doi.
Anchetatorii verifică toate posibilele ipoteze în această situație. Deocamdată nu au fost făcute precizări oficiale pe marginea acestui caz.
Vom reveni cu detalii când acestea vor fi disponibile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!