Întoarcerea mea în România a fost cel mai frumos lucru din viața mea, dar și cel mai trist. Am cunoscut cunoscut familii care mi-au intrat adânc în suflet, iar acum le consider ca parte din propria familie. Următoarea poveste este unică și știu că foarte multe persone vor fi de acord.
Pe lângă meseria mea din Marea Britanie de la Baza Militară, sunt și traducător și interpret pentru Judecătorie și Centrul de Poliție din SW Cornwall, o zonă foarte frumoasă. În urmă cu ceva timp am fost contactat de Poliție pentru a asista la un interviu cu un adolescent din Bratca, care acum este cetățean britanic. Ulterior am devenit nașul lui. Prin acel tânăr am descoperit mai mulți oameni de care mă leagă o prietenie adevărată. Prima dintre familiile pe care le-am cunoscut prin intermediul acestui tânăr este familia Domocoș. O familie de oameni respectuoși, harnici și cu inimă mare. Eronim, fiul lor și bunul meu prieten, este acum angajat la Baza Militară din Marea Britanie. Denis și Alexandra sunt alături de părinți, în Bratca, acolo unde se ocupă de mica lor fermă de animale.
A doua familie, Tepele, este de asemnea una plăcută, muncitoare și cu un suflet mare. De cei doi copii, Ionuț și Cătălin, mă leagă o strânsă prietenie. Cunoscând și împărtășind dorințele lor, am decis să contribui la împlinirea visului de a avea un tractor, care să îi ajute la muncile câmpului. Cumpărând acel tractor am împlinit visul unui tânăr, iar satisfacția personală a fost de nedescris. Familia mi-a oferit în schimb o căsuță foarte frumoasă în Poiana Bratca pe care am decis să o renovez și să o transform într-o cabană pentru turiști. Am decis să păstrez specificul cabanei de lemn construite în urmă cu 150 de ani. Denumită Cabana Lupul Singuratic, aceasta va oferi locuri de cazare și camping și mâncăruri tradiționale. Tot aici, odată cu această cabană, a luat ființă și un mic club de enduro, Club Enduro Cross L.P.S. Reprezentantul clubului, Cătălin Țepele, este un tânăr cu o ambiție remarcabilă și deschis pentru a învăța lucruri noi. Odată cu deschiderea acestui club s-a îndeplinit și visul lui de a practica acest sport de care este foarte pasionat.
Toți tinerii, începând cu Eronim, Cătălin,Ionuț, Florin,Denis, Alexandra , Toader, au dreptul de a visa la un viitor fericit, nu doar visuri întunecate!
Toate aceste vise au prins contur datorită prieteniei care ne leagă. Muncesc împreună cu tineri din comunitatea din Bratca și cu localnici pe care îi apreciez foarte mult. Chiar dacă nu este ușor să fiu la mii de kilometri distanță de locul de care m-am îndrăgostit, sunt decis să duc proiectul până la capăt și să pot oferi locuri de muncă și să promovez tradiția și cultura bihoreană, atât în țară cât și internațional. Lucrările de renovare sunt efectuate doar cu lemn recondiționat din clădiri vechi, în curs de dărâmare.
Proiectul este realizat fără sprijin din partea Guvernului sau a Uniunii Europene și este unul pe termen lung. Alături de mine lucrează câțiva tineri cărora doresc să le mulțumesc pentru sprijin: Eronim, Ionuț, Cătălin, Denis, Alexandra, Florin, Cristi, Leontin, Livia, Danu, Aron mama Floarea și Petrea, precum și întregii comunități din Bratca.
Advertorial!
Citiți principiile noastre de moderare aici!