Şomerii şi persoanele în căutarea unui loc de muncă trebuie să-şi pregătească CV-urile. Firmele, de asemenea, pot să-şi organizeze ofertele. AJOFM Bihor se pregăteşte să organizeze cel mai mare eveniment din acest an dedicat pieţei forţei de muncă. Joi, 20 octombrie, între orele 9:00-16:00, toţi agenţii economici interesaţi să angajeze şi toate persoanele care vor să-şi găsească un loc de muncă îşi vor da întâlnire la „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi”, desfăşurată la Centrul de Afaceri „Oradea Trade Center”, strada Nufărului nr. 28/E (lângă Lotus Mall).
„Misiunea agenţiei noastre este de a media cererea şi oferta de pe piaţa muncii din judeţul Bihor. Prin această nouă «Bursă» dedicată în principal absolvenţilor, dar nu numai, dorim să asigurăm noi oportunităţi în carieră atât pentru absolvenţi şi şomeri, cât şi pentru persoanele care doresc să-şi schimbe locul de muncă. Ne aşteptăm să fie cel mai mare eveniment de acest tip organizat anul acesta în Oradea şi judeţul Bihor. Conform previziunilor noastre, peste 60 dintre cele mai importante companii din judeţ vor participa la «Bursă». Sperăm că şi interesul vizitatorilor să fie unul pe măsura anvergurii evenimentului şi a numărului de locuri de muncă”, a precizat Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor.
Workshop
În continuarea efortului de a moderniza activitatea AJOFM Bihor şi de a creşte calitatea serviciilor, conducerea instituţiei anunţă o noutate faţă de ediţiile precedente. „În cadrul «Bursei» din 20 octombrie, începând cu ora 14:00, AJOFM Bihor va organiza şi un workshop dedicat dezvoltării carierei. Specialişti în Resurse Umane vor asigura un training gratuit pentru toţi tinerii interesaţi să-şi îmbunătăţească şansele de reuşită în găsirea locului de muncă potrivit calificării şi abilităţilor”, a explicat directorul AJOFM Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!