Numai în Bihor sunt 651 de secţii de votare, al doilea ca număr din ţară, după judeţul Iaşi. Prin urmare, 651 de tablete pentru procesul electoral, doar în Bihor.
„Actele de identitate cu care se votează vor fi scanate, pentru evitarea votului multiplu”, subliniază prefectul Claudiu Pop. Acesta, împreună cu Oana Tuluc – director al filialei Nord-Vest a Autorităţii Electorale Permanente (AEP) furnizează o serie de informaţii despre specificul alegerilor locale din acest an. Sunt, aşadar, o serie de noutăţi. De astă dată, preşedinţii şi locţiitorii preşedinţilor din secţiile de votare vor forma aşa-numitul corp al experţilor electorali, selectaţi de AEP. Doritorii îşi depun dosarul al biroul Autorităţii Electorale Permanente (AEP), situat în Bihor la sediul Prefecturii – Parcul Traian nr. 5, cam. 10 (orar 8:30 – 17:00, vineri 8:30 – 13:30, tel. 0751.278.567).
Dosarele pentru birourile electorale de circumscripţie pot fi depuse până în 26 aprilie. Persoanele care au mai participat la scrutinuri electorale trecute vor depune o cerere ce va fi validată de AEP, iar celelalte persoane vor trebui să treacă o examinare. Cererile-tip pot fi găsite şi descărcate de pe site-ul Prefecturii Bihor – www.prefecturabihor.ro.
Tragerea la sorţi va fi efectuată la Tribunal, listele rămânând definitive în 4 mai. Au prioritate persoanele cu studii juridice, apoi cele cu studii superioare şi, în fine, sunt şi cele cu studii medii. Se va plăti 85 de lei pe zi, brut, urmând a fi plătite cinci zile. Aşadar, 357 de lei net. Potrivit Oanei Tuluc, este nevoie de 909
„Fără mash-uri”
„Suntem primul judeţ care am publicat pe SEAP documentaţia pentru achiziţia privind tipărirea buletinelor de vot. Pe domeniul public vor putea fi afişate mesaje electorale doar în locurile special amenajate. Până în 5 mai primarii stabilesc, prin dispoziţie, locurile speciale de afişaj.Sunt admise doar afişe electorale. Fără mash-uri şi alte asemenea lucruri”, precizează prefectul Pop.
Mai apare o noutate: operatorul informatic al secţiei de votare. Adică persoana care va scana cu tableta actul de identitate al votantului. Dacă preşedintelui şi locţiitorului din secţiile de votare li se interzice apartenenţa politică, operatorul informatic nu are această interdicţie. Se recomandă să nu fie afiliat politic, dar atât. „Să vină să depună cereri cei ce vor să fie operatori în secţiile de votare. Trebuie să găsim acele persoane specializate pe tehnologia informaţiilor, la nivel zonal”, anunţă Oana Tuluc. La această oră, este un deficit de 25 de posturi de operatori informatic. Un deficit de patru posturi este doar în comuna Chişlaz. La 2 martie 2016, în Bihor erau 504.005 alegători, din care 188.672 doar în Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!