Marți după-amiază urma să fie lansat în dezbatere publică bugetul orașului pe anul acesta, estimat la 2,44 miliarde lei, adică 490 mil euro.
[eadvert]
Din acesta, 1,25 miliarde e alocat cheltuielior de funcționare a municipalității și 1,2 miliarde pentru investiții. Proiecția de buget a fost prezentată marți, în conferință de presă, de primarul Florin Birta și de șeful Direcției Economice, Eduard Florea.
„Avem un buget record de investiții, pentru că ne apropiem de finalul anului 2023, an în care va trebui să închidem toate investițiile pe fonduri europene, pentru că e final de sesiune de finanțare”, a precizat primarul Florin Birta.
Conform acestuia, dintre cele mai importante 10 investiții care ar urma să se deruleze în acest an, majoritatea sunt finanțate cu bani europeni – pasajele din Piața Gojdu, continuarea celui de la Piața Cetate, sau reabilitarea termică a spitalelor.
În ciuda creșterii salariale care a avut loc în Primărie, cota cheltuielilor salariale se menține la 12,7%, spune primarul, insistând că, pe lângă sursele de finanțare externe, „peste 40% din veniturile proprii merg în investiții”.
„Anul acesta am pus o sumă în buget 300 mii lei pentru finanțarea ong-urilor, din care 100 mii lei pentru finanțarea ong-urilor de tineret. În perioada următoare vom veni cu un regulament pentru acordarea finanțărilor”, a declarat primarul.
De asemenea, în bugetul din acest an au fost puși deoparte 5,3 milioane lei pentru evenimente. Aceștia vor fi cheltuiți sau nu, în funcție de restricțiile impuse de pandemie, au precizat edilii.
130 de străzi figurează în planul de investiție din 2022, jumătate sunt în execuție, în continuarea anilor anteriori, iar pentru altete se vor demara studiile de fezabilitate și licitațiile, pentru a demara lucrări noi. Birta zice că planul este de a intra cu modernizarea infrastructurii rutiere și în cartiere noi, precum Grigorescu, sau Tineretului, concomitent cu zonele vechi, precum cea de pe dealuri sau cartierele istorice: „Așa cum am spus de anul trecut vreau ca în acești ani să intrăm în toate cartierele care au rămas încă nemodernizate și să asfaltăm străzile pe care locuiesc orădenii”.
+13%
Directorul economic a precizat că „bugetul este cu 13% mai mare ca planul de anul trecut și cu 53% mai mare ca execuția de anul trecut”. A ai explicat că asta se datorează și faptului că 2021 „a fost un an în care am reușit să rambursăm din credite mai mult decât am accesat”.
În plus, a arătat el, Oradea este „unica administrație care a luat în grijă și în buget spitalele publice”. Acest element grevează bugetul urbei în mod semnificativ, dat fiind că o treime din totalul banilor rulați înseamnă activitatea proprie a spitalelor.
Între veniturile proprii ale bugetului local, impozitele taxele și cota aferentă din IVG înseamnă 25% din veniturile totale, fiind estimate la 614 milioane lei.
Alte venituri importante sunt așteptate, în acest an, din concesiuni și închirieri, dar și din „valorificări de active”, din care sunt estimate venituri de 16 milioane lei. Primăria va vinde dezvoltatorilor imobiliari terenuri în Ioșia, pe strada Evreilor Deportați și la ieșirea din Nufărul, între Oradea și Felix, unde are 4 ha de teren, recuperate prin proces de la familia Maghiar.
Bugetare participativă
În bugetul pe 2022, edilii au pus 300 mii euro pentru reluarea bugetării participative, dar în alte condiții – se vor accepta numai proiecte care nu depășesc 50 mii euro. „Vrem să rezolvăm probleme punctuale din zona în care oamenii trăiesc”, a precizat primarul.
Astfel, orădenii vor putea susține pentru finanțare intervenții mici, „ceea ce dorește cetățeanul în mod direct, personal, eventual de pe ruta sa cotidiană – un trotuar mai larg, un țarc de plimbat animalul etc. Implicarea cetățeanului ar fi mai mare dacă ar vedea că poate decide ceva mai apropae de locul unde trăiește”, consideră și Florea.
Proiectul de buget a fost lansat în dezbatere publică ieri, luna viitoare în 10 sau 11, ar urma să intre la vot în ședință extraordinară.
Primarul transmite orădenilor că pot trimite observații și propuneri în scris, dar că e puțin probabil să fie organizată o dezbatere cu public.
Trimite articolul
XBuget tot mai mare in fiecare an , dar oradenii sunt tot mai saraci. Se plange Birta ca nu poate subventiona nimic, gen gigacaloria ca nu au bani. Avem buget mai mare decat Clujul, Iasi, Timisoara, Dar tot la coada vacii suntem la salarii si nivel de trai, mediul de afaceri, mici afaceri vai si amar. E trist sa ai in ultimii 7 ani cel mai mare buget din tara, sau locul 2 , tot timpul am fost in top la buget, dar nimic nu ridica nivelul de trai in oras. Si taxele tot cresc, nu se satura.
-
Oradea e deja orasul turistilor, nu a oradenilor.Noi,suntem buni sa le servim pentru salarii de nimic,ei pleaca,noi ramanem,platim taxe si facturi obraznic de mari,zonele periferiale a orasului sunt uitate,fara locuri de parcare,drumuri cu gropi,mizerie in jurul tomberoanelor,etc.Suntem cam dezamagiti si suparati.
Primaria greu va primi avizul comisiei națională de monumente pentru acel pasaj subteran din Centrul Civic, nu de altfel dar SZCP1/15 este o zona arheologic protejata. O descarcare arheologica facuta la mantuiala nu vor agrea arheologii din Bucuresti.
Asta cu singura administratie locala care a facut si a dres este foarte tare. In Bucuresti sunt 19 spitale in administrarea ASSMB.