Oradea a fost reprezentată de Palatul Copiilor şi Elevilor la a XXII-a ediţie a Concursului Internaţional de Muzică şi Dans «Ghiocelul de Argint» din Arad, pe 18 aprilie. Iar orădencele s-au întors cu rezultate deosebite, după cum ne-au transmis antrenoarele lor:
Trupa de dans „Kalliope” coordonată de prof. Anca Hulujan a obţinut două premii I, prin majoretele „Smurfettes” (clasele III-IV), adică Biro Beatrice, Biro Alexia, Olar Ştefania, Câmpan Ştefania, Peic Daria, Cseke Maria, Creţ Anda, Rad Sara, Damian Sara, Meşter Lorena, Berce Mara şi Veber Briana respectiv prin formaţia „Lady Pirates” (clasele VII-VIII) – fantezie coregrafică, în componenţa Olar Briana, Pop Denisa, Ienciu Diana, Zaha Cosmina, Veber Daria şi Domocoş Denisa.
Grupul vocal „Luscynia” coordonat de prof. Dana Maria Oprescu a luat Trofeul categoriei 8-9 ani prin Astrid Muthu, cinci premii I prin Ilinca Oprescu (cat.4-5 ani), Andreea Avram şi Larisa Oneţ (ambele cat.8-9 ani), Antonia Horbacs (cat.10-11 ani) şi Alexa Bercea (cat.12-13 ani), două premii II prin Alexia Dascălu (cat.10-11 ani) şi Maria Balogh (cat.10 -11 ani), două premii III prin Sofia Oprescu şi Alexia Igna (ambele cat.6-7 ani) şi o menţiune prin Carina Popa (cat.10-11 ani).
Iar trupa „Illusion” (clasele IX – XII) pregătită de prof. Vidaci Andreea şi-a trecut în cont un loc II la dans contemporan şi o menţiune la dans modern graţie dansatoarelor Botez Bettina, Borza Cristina, Borza Alexandra, Diaconu Giulia, Lemperger Andreea, Popovici Alexandra, Sere Sandrina, Sziki Bettina şi Covaci Andresa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!