Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea au definitivat cercetările faţă de un bărbat de 34 de ani, din Municipiul Brăila, Judeţul Brăila, bănuit de comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism. Acesta este bănuit că, în perioada 2012 – 2014, folosind metoda „lover-boy”, ar fi recrutat prin intermediul Internetului şase persoane de sex feminin pe care, ulterior, prin inducere în eroare şi prin constrângere fizică şi psihică, le-ar fi determinat să practice prostituţia în Viena – Austria, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine.
„Tinerele astfel recrutate erau cazate în locaţii închiriate de suspect şi instruite cu privire la valoarea tarifelor practicate, iar banii astfel obţinuţi erau încasaţi integral de cel în cauză”, se arată în comunicatul de presă eliberat de IPJ Bihor. În urma probatoriului administrat în cauză, prin rechizitoriul întocmit la 14 ianuarie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a bărbatului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane prin obligarea la practicarea prostituţiei şi proxenetism, în formă continuată. Prin acelaşi rechizitoriu, procurorii au propus confiscarea specială în folosul statului, în măsura în care nu servesc la despăgubirea părţilor civile, a 377.000 euro, bani în legătură cu care există suspiciunea că ar fi fost dobândiţi în mod ilicit, de către brăilean, din comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism. De asemenea, s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra unui autoturism de lux cumpărat de bărbat din banii obţinuţi din comiterea infracţiunilor respective.
„Dacă va fi găsit vinovat, cel în cauză riscă o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între 3 şi 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi” a adaugat subcomisar Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!