La propunerea procurorilor, Tribunalul Bihor l-a arestat preventiv, sâmbătă, pe orădeanul Călin Marinel Bacter, acuzat că a împuşcat mortal, duminica trecută, un paznic de vânătoare de la Oşand, originar din Husasău de Tinca. Inculpatul nu a atacat decizia instanţei prin recurs, astfel că cercetările continuă cu el în stare de arest.
Totuşi, potrivit unor surse judiciare, Călin Marinel Bacter a susţinut în faţa magistraţilor că nu a vrut să-l împuşte pe paznic, ci că arma i s-ar fi descărcat accidental, de două ori, în timp ce o purta pe umăr. Şansele unei asemenea scenariu sunt cu atât mai mici cu cât Bacter avea permis de armă încă din 2007, deci ştia cum se manevrează o puşcă încărcată cu glonţ de calibru mare. De celaltă parte, procurorii cred că paznicul în vârstă de 27 de ani i-a filmat cu telefonul mobil pe Bacter şi partenerul său de braconaj, un adolescent, fapt care ar fi determinat reacţia criminală.
Pentru a se evita o confuzie, precizăm că Marinel Călin Bacter nu a lucrat niciodată în Inspectoratul Şcolar, fiind angajat în domeniul de transporturi.
Un acuzat de braconaj
În cursul anchetei, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au aflat că la partida de braconaj s-a mers în grup, Bacter şi minorul într-o direcţie, iar alţi doi sau trei braconieri în altă direcţie. Din al doilea grup, procurorii l-au identificat pe Gheorghe Dulău, propunând arestarea sa pentru braconaj.
„Clientul meu se afla într-o cu totul altă zonă a pădurii când s-a produs împuşcătura fatală. Pentru că nu avea autorizaţie de vânătoare, a fost pus sub acuzaţia de braconaj cinegetic. Instanţa a înţeles că nu se impune măsura arestării dar noi considerăm că nu se impune nici interdicţia de a părăsi ţara”, ne-a declarat avocatul Răzvan Doseanu. Dealtfel, inculpatul Dulău a şi atacat prin recurs, la Curtea de Apel Oradea, măsura preventivă de interzicere a părăsirii ţării pentru 30 de zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!