Competiţia care tinde să devină una de tradiţie în sportul orădean, a reunit la start un număr de 60 de pugilişti de la mai multe cluburi din ţară, dar şi de la Debrecen (Ungaria).
Clubul organizator, CS Crişul (preşedinte secţie de box Florin Macaru) a fost reprezentat de pugiliştii Cosmin Călugăr (cadeţi), Valentina Heghiberi (juniori), Alexandra Berinde, Cătălin Călugăr, Rareş Macaru (tineret), Ionuţ Torj, Mihai Şandru şi Ionel Oşvat (seniori), toţi fiind pregătiţi de antrenorul emerit Mihai Miklos. Gala a oferit 30 de meciuri disputate, multe dintre ele fiind de bună calitate. În premieră, la competiţie au fost prezenţi pugilişti de la DVSC Debrecen, club care participă la Euroliga de box. De asemenea, la Gala „Gladiatorii orădeni” au participat cinci pugilişti de la BC Simion Bucureşti, însoţiţi de Gheorghe Simion, tatăl renumiţilor foşti campioni Marian şi Viorel Simion. La competiţie au luat parte şi câţiva boxeri de valoare de la alte cluburi din ţară, cum sunt Dorel Moţocanu, Marius Nichifor (ambii din Arad) sau Szabo Robert (Zalău).
Test pentru CN de tineret
Boxerii orădeni au avut evoluţii remarcabile. Fraţii Cosmin şi Cătălin Călugăr au obţinut victorii în ambele meciuri disputate, iar „greii” Mihai Şandru şi Ionel Oşvat au câştigat în prima zi. Organizatorii au alternat momentele de box cu demonstraţii de karate, kick-box şi dans sportiv. De asemenea, a avut loc o festivitate de premiere în cadrul căreia au fost premiate personalităţi ale boxului din Oradea, dar şi conducătorii cluburilor prezente la gală.
Gala „Gladiatorii orădeni” a constituit pentru pugiliştii participanţi o ultimă repetiţie şi un prilej foarte util de verificare a potenţialului înainte de startul Campionatului Naţional de tineret, care va avea loc la 22-28 iulie. Pugiliştii de la Crişul se vor afla printre protagonişti, cele mai mari şanse la titlu avându-le Rareş Macaru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!