În jurul orei 10:20, echipajul pirotehnic al ISU Bihor a fost solicitat să intervină pe strada Moscovei din Oradea, unde un apelant al numărului unic 112 sesiza descoperirea unor muniții.
„Ajunşi la adresa indicată de apelant, pompierii pirotehniști au identificat o bombă de artilerie funcțională, de calibru 82 de milimetri și 5 elemente de muniție, toate provenite din cel de-al Doilea Război Mondial. Bomba și elementele de muniție, descoperite de o echipă de muncitori, în podul unei case, în timpul lucrărilor de decopertare a acoperișului, au fost ridicate, transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distrusă prin explozie controlată”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel, Camelia Roșca.
Trimite articolul
XApoi bunicu l-a pus in pod pe vremuri, a zis ca o fi bun la ceva mai incolo 🙂