În aceste condiţii, am întrebat-o pe Biro Rozalia cum se face că grupul UDMR din Consiliul Local Oradea nu a pus pe tapet această problemă cu ani în urmă, mai cu seamă că a fost la Putere în Legislativul local şi pe vremea fostei administraţii. Confruntată cu această situaţie, după ce a ţinut să precizeze că Uniunea era minoritară în CL Oradea (!), Biro i-a arătat cu degetul pe foştii aliaţi. Însă a avut grijă să evite pronunţarea unor nume din PDL, partidul cu care UDMR conduce azi România. A preferat să-l nominalizeze pe Marcel Boloş, la acea vreme şef peste patrimoniul imobiliar al municipalităţii şi aflat în sfera de influenţă a PDL. De altfel, în 2008 acest partid l-a şi propus pe Boloş pentru poziţia de city-manager, o inovaţie în materie de administraţie publică în România.
Biro a arătat că nu a putut colabora cu acesta pentru realizarea unor proiecte ce să vizeze clădirile. „O săptămână m-am luptat cu Boloş pentru documentaţiile necesare studiilor de fezabilitate. Nu ştiu sigur dacă nu s-a vrut, însă cu siguranţă nu s-a făcut”, spune acum Biro.
De precizat că Marcel Boloş e şi azi angajat al Primăriei, fiind păstrat de actualul primar pe statele de plată ale municipalităţii. Însă nu mai e şef peste Patrimoniu, ci la Direcţia de Dezvoltare Durabilă…
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!