Asta pentru a tranșa disputa între cei care, pe de o parte, susțin că piatra s-ar distruge din cauza calității și a modului de lucru și, de cealaltă parte, constructorii, care susțin că platoul alb a crăpat din cauza accesului în perimetru a mașinilor sau a altor echipamente grele, precum scenele sau patinoarele. Se știe deja că Toamna Orădeană, spre exemplu, se va ține în Cetate anul acesta. Iar ce rezervă viitorul, încă nu se știe cu certitudine.
Ideea este că edilii vor să urmărească comportamentul dalelor nou montate, în absența „factorilor de stress” reclamați de constructori.
Primarul Ilie Bolojan a confirmat doar cu jumătate de gură această decizie. Edilul a spus că „Piața Unirii este deschisă pentru evenimente, dar nu pentru acelea care presupun accesul macaralelor sau intratul cu maşini pe acestă zonă. În rest se fac evenimente care prin amploarea lor nu presupun amplasarea de instalaţii grele, scene”, a spus Bolojan.
Edilul a argumentat că locația poate fi folosită inclusiv pentru concerte sau evenimente care necesită scenă, dar aceasta poate fi montată în partea cealaltă, spre strada Iuliu Maniu. Până acum, o atare variantă a fost privită cu scepticism de unii din Primărie, mai ales că zona cealaltă e încadrată de două biserici.
Primarul a mai insistat că este destul spațiu la Cetate pentru evenimente, „spatiu pe care dorim să îl valorificăm mai mult, unde nu există nici un fel de deranj, unde piatra permite orice fel de acces”.
Întrebat dacă nu cumva Piața Unirii își va pierde scopul pentru care a fost reamenajată – adică pentru a găzdui evenimente ample precum concerte sau târguri – edilul a preferat să apeleze la o exagerare: „scopul reabilitării pieţei nu este să treacă tancurile peste tot”.
În viitorul apropiat, zona albă din Piața Unirii va fi mărginită de bolarzi din piatră rotunjită, tocmai pentru a bara accesul mașinilor pe spațiul pavat cu piatră trani.
Între timp, pe lângă dalele crăpate, pe care constructorul a acceptat să le schimbe pe cheltuiala sa, și piesele din ansamblul Duiliu Marcu dau semne că urmează să cedeze.
Citiți principiile noastre de moderare aici!