Cei 180 de piloți pe care se vor fixa stâlpii de susținere metalici ai noului terminal de pasageri de la Aeroportul din Oradea au fost forați, potrivit președintelui Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.
„30% din stâlpii de susținere au fost deja montați (…). În paralel se montează grinzile metalice și elemente de rigidizare a structurii. Lucrările sunt mai avansate înspre Oradea și spre pista aeroportului. De săptămâna viitoare se va trece la fixarea stâlpilor înspre terminalul vechi și se vor începe lucrările de montaj ale învelitoarei. Până la sfârșitul lunii august toată structura noului terminal va fi montată și se va trece la lucrările de compartimentare în interior și la conectarea la utilități”, a scris Bolojan, într-o postare pe Facebook.
Terminalul de pasageri al Aeroportului Internațional Oradea va fi extins în baza unei finanțări de peste 40 de milioane de euro, 85% fiind fonduri nerambursabile. Contractul pentru extinderea terminalului de pasageri este executat de asocierea SC SSAB AG SA (în calitate de lider), SC Bemel AG SRL, SC ACA Zoork SRL. Liderul de asociere este o firmă cu 100% capital românesc, înființată în anul 1991, care lucrează în mare parte în mediul privat. Potrivit contractului, constructorul are la dispoziție mai puțin de 9 luni pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
800 de pasageri pe oră
Terminalul T1 se va extinde ținând cont de un trafic de 400 pasageri/flux și proiectul prevede patru fluxuri principale: plecări/sosiri Schengen și plecări/ sosiri non-Schengen. Se vor asigura și fluxuri secundare dedicate pentru plecări și sosiri VIP. Astfel, în noul terminal ar urma să poată fi procesați 800 de pasageri/oră, atât pe zboruri interne, cât și pe zboruri internaționale.
„Noile construcții se vor dezvolta preponderent la parter, având în unele zone și etaj/mezanin. Pe lângă fluxurile aeroportuare se vor realiza spații comerciale, birouri pentru personalul administrativ, handling, de securitate și pentru reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control: poliția de frontieră, SRI și vamă”, a transmis CJ Bihor, printr-un comunicat de presă.
Prin realizarea acestui proiect, suprafața construită se va mări de la 2.925 mp, cât este în prezent, la aproximativ 12.500 mp.
Investiția mai prevede extinderea suprafețelor betonate din fața terminalului pentru a facilita accesul pasagerilor, a personalului și a utilajelor aeroportuare, extinderea drumului de acces și a parcării (capacitate de 320 de locuri), achiziția unui echipament de degivrare pentru perioadele cu temperaturi scăzute și alte lucrări conexe.
Mutați în containere
Pe perioada derulării lucrărilor de la aeroport, pasagerii care au zboruri din Oradea în această vară sunt procesați în terminalul vechi și, ca o soluție temporară, au fost montate mai multe containere, unde sunt procesați cei care ajung pe aeroport (imigrări + bagaje).
Așa cum Jurnal bihorean a mai scris, capacitatea containerelor este prea mică pentru numărul de oameni pe care trebuie să îl deservească. Astfel, mulți pasageri sunt nevoiți să aștepte afară, în fața containerelor, până când însoțitorii lor reușesc să recupereze bagajele. În prezent, de pe Aeroportul Oradea sunt curse charter înspre: Grecia, Turcia, Egipt și Tunisia. Singurele curse regulate sunt cele înspre București și Forli (Italia). Zborul Oradea – Constanța, opera de Air Connect, care urma să fie inaugurat în această lună, a fost anulat la începutul lui iulie.
Trimite articolul
X:::)))
“800 de pasageri pe oră”
Mai trebuie sa-i angajezi undeva pe aia 800 ca sigur nu vor fi oradeni.
Marele manager mai risipeste o tona de bani pe fantezii, ca ala asta se pricepe cel mai bine.
Spor!
Ma uitam la schema minunata a pasajului de la Cantemir, ala la care ai uitat ca trebuie o banda dinspre Sucevei spre cantemir.
Acum linia de tramvai se va intersecta tot la suprafata cu noua banda, la fel tramvaiul va trebui sa treaca prin traficul dintre cele doua sensuri giratorii!
Genial! Se vede ca e un proiect gandit de tine.
Noroc ca a costat al dracului de mult.
Nu se anunță nimic despre zborurile cargo. Terminal avem, dar zboruri cargo ? Sau aeroportul nu trebuie să aibă venituri și din zboruri cargo.. Care e scopul pentru care a fost construit terminalul, calea de rulare spre pista și platforma de aeronave din proximitatea terminalului cargo. Acum e utilizat pentru depozitare mărfuri transportate doar rutier. Pe când și aeronave care operează zboruri cargo ?