Alegerile parlamentare bat la ușă. Liberalii și pesediștii sunt așteptați să-și desemneze candidații pentru Parlament. Cornel Popa nu mai candidează, iar Bolojan vrea specialiști cu notorietate în Parlament. Azi, avem nouă deputați și patru senatori de Bihor. Din 2016 încoace, PNL Bihor are un senator și trei deputați, însă liberalii speră acum să câștige măcar un senator și patru sau chiar cinci deputați, pentru a confirma rezultatul excelent de la alegerile locale proaspăt încheiate.
[eadvert]
22 octombrie este termenul limită pentru depunerea dosarelor cu candidaturile, în circumscripțiile electorale, pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.
Noutățile Carp, Boloș, Căuș…
Deseară, se așteaptă un vot în cadrul Biroului Permanent Județean al PNL Bihor, care ar urma să fie confirmat, vineri, de către Colegiul Director Județean și aprobat ulterior, la București. Toți cei trei deputați PNL de Bihor își doresc noi mandate: Florica Cherecheș, Ioan Cupșa și Găvrilă Ghilea. În schimb, pe listă nu mai figurează senatorul Cornel Popa. Ajuns la vârsta de 69 de ani, Popa activează în Parlament încă din anul 2000, excepție făcând perioada 2012 – 2016, când a fost președinte al Consiliului Județean.
Dincolo de dorințele “actualilor”, este de așteptat ca președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan să propună colegilor săi nume noi, dar cu notorietate, pe poziții eligibile, care să reprezinte filiala în Parlament. Pe lista celor care vor fi supuși votului filialei figurează dr. Gheorghe Carp – manager al Spitalului Județean și coordonator județean anti-Covid, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, precum și președintele Senatului Universității, prof. Aurel Căuș – proaspăt ales consilier local. De asemenea, și-au exprimat intenția foștii consilieri județeni Sebastian Lascu (remarcat pentru inițiativa supravegherii Crișului în Defileu și apoi prin demisia-protest la adresa președintelui-pescar Pasztor), Lidia Popa și Kiss Janos (ultimul reales consilier), precum și primarul de Rieni, Gheorghe Bota.
De văzut dacă Ilie Bolojan va propune el însuși ordinea pe listele pentru Senat și Camera Deputaților, pe care să le supună votului BPJ, sau dacă își va lăsa colegii să se concureze unii pe alții și să se voteze între ei.
„Canibalism” în PSD
La PSD Bihor este agitație mare, după ce conducerea filialei, în frunte cu Mang și Pavel, a scăpat ca prin urechile acului de la demitere, în urma călătoriei de săptămâna trecută, de la București. Acolo, ce doi șefi locali au dat ochi cu șefii cei mari, Ciolacu și Grindeanu, extrem de nemulțumiți de rezultatul PSD din Bihor.
Bine “înșurubat” pe lângă șefii din Capitală, ex-ministrul Florian Bodog mai vrea un mandat de senator. Fostul europarlamentar Emilian Pavel își dorește o poziție eligibilă, dar are dezavantajul rezultatului din cursa pentru Primăria Oradea. Paradoxul face că Bodog este președintele organizației PSD Oradea, dar nu a candidat la locale, astfel încât decontul oalelor sparte a devenit acum un soi de cartof fierbinte.
Cei trei deputați actuali își mai doresc un mandat – Ioan Sorin Roman, Dumitru Gherman și Gheorghe Bogdan – chit că niciunul nu se poate lăuda cu mari realizări, iar ultimul tocmai ce a pierdut cursa pentru recucerirea Primăriei Drăgănești.
Previzibil, s-a înscris în competiția internă pentru Parlament și șeful PSD Bihor, Ioan Mang – cel care a pierdut cursa pentru șefia CJ Bihor. Văzând, însă, cât de șifonați au ieșit Mang & Pavel din alegerile locale, nu este deloc sigur că amândoi vor deveni parlamentari, după ce au obținut sub scorul partidului…
Pe fondul problemelor conducerii, în PSD e inflație de doritori în Parlament. Iată-i pe noii pretendenți: fostul președinte ANFP Felix Cozma, directorul AJOFM Bekesi Csaba, fostul primar de Țețchea, Bujor Chirilă, consilierul local supleant Marius Madar, fostul inspector școlar general Alin Iuhas Novac, fostul consilier județean Stela Babău – perdantă în cursa pentru Beiuș, Lilla Debelka – cea care a apărut pe mega-posterele din Oradea, dar nu a reușit să intre în Consiliul Local, apoi Atena Cheregi, Cristina Duță și Ana Tărău.
Azi, la PSD Bihor este programată o ședință, așteptându-se vot și decizii în privința candidaților pentru Parlament. Rămâne de văzut cum va decurge procesul de triere a candidaților, mai cu seamă că autoritatea lui Ioan Mang pare să fi scăzut, după ce în plan județean PSD a trecut în opoziție, pe toate planurile. Acum, PSD Bihor are același număr de parlamentari precum liberalii, dar dacă social-democrații își vor confirma traseul descendent descris de alegerile locale, riscă să piardă cel puțin un mandat de parlamentar.
Dehelean, rezistând „rezistenței”
În ciuda convulsiilor interne, cauzate de catastrofa din alegerile locale, unde USR PLUS a ratat intrarea în Consiliul Local Oradea și în Consiliul Județean, iată că USR PLUS a fost prima formațiune care și-a anunțat candidații pentru Parlament. Chiar dacă și-a dat demisia din fruntea USR Bihor, deputatul Silviu Dehelean figurează pe poziția nr. 1 pentru Camera Deputaților, păstrându-și, practic, primatul, în turbulenta alianță USR PLUS de Bihor. În ciuda faptului că așa-zisa „rezistență” din USR Bihor l-ar fi vrut ieșit din cursa pentru un nou mandat, pare că Silviu Dehelean a pus capacul pe “oala în fierbere” plină cu “oameni noi” și speră că soarta îi va zâmbi din nou, precum în 2016.
Arthitectul Adela Lile, sora Ioanei Mihăilă, îl secondează pe notarul Dehelean la Camera Deputaților, în timp ce primul pe lista pentru Senat este Mihai Florea (medic). Aceste poziții sunt, însă, neeligibile, după ce în 2016, USR a reușit să ducă un singur deputat în Cameră, pe Dehelean. Și acela, datorită redistribuirii la nivel național. Dacă la localele proaspăt încheiate USR PLUS nu a trecut pragul electoral, în schimb, pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie se va lua în considerare pragul alianței, de 7%, la nivel național.
Într-un comunicat, Dehelean este catalogat de USR PLUS Bihor ca fiind „artizanul inițiativei „Fără Penali în funcții publice” și cel care a luptat în Comisia Juridică, împreună cu Stelian Ion, împotriva legislației anti-justiție a regimului Dragnea”.
Funcțiile bihorenilor din Parlament
Cei patru senatori de Bihor
PNL – Cornel Popa – chestor în Biroul Permanent al Senatului (format azi din 12 membri) și președinte al grupului de prietenie cu Malta, unde senatorul UDMR Derzsi Akos este secretar; fost vicepreședinte al comisiei pentru administrație publică.
UDMR – Cseke Attila – lider al grupului senatorial UDMR, format din nouă senatori.
Derzsi Akos – președinte al comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi și trezorier al Delegației României la Uniunea Interparlamentară.
PSD – Florian Bodog – vicelider al grupului senatorial PSD (sunt 6 vicelideri din totalul de 70 senatori PSD); președinte al Forumului Parlamentar European pentru Populație și Dezvoltare, format din șase parlamentari; secretar al comisiei pentru muncă, familie și protecție socială; fost vicepreședinte al comisiei pentru sănătate publică.
Cei nouă deputați ai Bihorului
PNL
Găvrilă Ghilea – președinte al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților și fost vicelider al grupului parlamentar PNL, până în februarie 2018, precum și fost vicepreședinte al comisiei pentru politică economică.
Florica Cherecheș – secretar al grupului parlamentar PNL, format din 82 de membri și vicepreședinte al comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Cameră (sunt trei vicepreședinți ai comisiei formate din 25 de persoane, prezidată de Sorin Cîmpeanu); secretar al grupului de prietenie cu Finlanda.
Ioan Cupșa – vicelider al grupului parlamentar PNL (sunt 13 vicelideri) și vicepreședinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei.
UDMR
Biro Rozalia – președinte al comisiei de politică externă, președinte al Delegaţiei Parlamentului României la Iniţiativa Central-Europeană și al grupului de prietenie cu Regatul Iordaniei
Szabo Odon – vicelider al grupului parlamentar UDMR (sunt doi vicelideri ai grupului format din 21 de membri), vicepreședinte al comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Cameră și vicepreședinte al Grupului Ecumenic de Rugăciune, din care mai fac parte alți doi bihoreni, deputații PNL Florica Cherecheș și Ioan Cupșa.
USR – Silviu Dehelean – vicelider al grupului parlamentar USR – sunt 13 vicelideri ai grupului format din 25 de membri; fost secretar în Biroul Permanent al Camerei (feb. – sep. 2019), în prezent președinte al grupului de prietenie cu Mongolia, vicepreședinte al grupului cu Zambia și secretar al grupului de prietenie cu Cambodgia.
PSD
Ioan Sorin Roman – vicepreședinte al comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor și vicepreședinte al grupului de prietenie cu Turkmenistan.
Dumitru Gherman – secretar al comisiei pentru industrii și servicii; vicepreședinte al grupului de prietenie cu Uruguay.
Gheorghe Bogdan – secretar al comisiei pentru mediu și membru al Delegației României la Uniunea Interparlamentară, unde senatorul UDMR Derzsi Akos este trezorier.
Trimite articolul
XAr putea Bolojan sa-l coopteze pe Mang in Pnl ca doar se cunosc demult. Ar face o echipa buna. Ar avea cine sa-l invete pe Bolo cum se conduce un judet. Bolojan nu are experienta iar Mang i-ar fi de real ajutor.
-
si ar putea sa-l mai invete si putina civilizatie si bun simt…
-
bahhahaha
-
-
Ce sa zic, poate sa-l invete sa fure, cum Mang a dovedit-o din plin cand a trebuit sa plece din functia de ministru cu coada intre picioare dupa ce i-a fost dovedit plagiatul.
Pesedeilor, tot cu smenareli va ocupati?
-
mai pune-te la zi cu stirile amice, pe chestia cu plagiatul s-a pronuntat instanta demult, omul n-a plagiat .
-
Doar daca esti Mang sub anonimat iti dau crezare, altfel nu.
-
-
-
Si neaparat Pasztor trebuie instalat in ceva functie cheie. La aeroport daca se poate.
Bolojan trebuie sa instaureze dictatura si la judet. Sa conduca de unul singur
-
poi asta si va face, macar peste 4 ani o sa stiti exact pe cine sa dati vina
Cum ati scapat de Popa de ce nu scapati si de Ghilea ca va trage doar in jos si nu va face ceva notabil nici de va mai parlamentar inca 20 de ani la fel ca Popa C.
-
Pai Popa C. a facut dar nu pentru bihoreni ci pentru firmele fratilor Micula.
parlamentarii vechi ar trebui exclusi sa candideze pentru schimbarea clasei politice cu oameni noi si profesionisti, toti candideaza pentru avantaje materiale, salarii exorbitante, pensii speciale si parvenitism.
Jurnalistul care a scris articolul sta cam rau cu adunarea pentru ca :Cei patru senatori de Bihor: 1+1+1 = 3 si nu 4 adica cei 4 senatori de Bihor sunt PNL – Cornel Popa, UDMR – Cseke Attila si PSD – Florian Bodog .
-
Esti prost cu bube. Nu vezi ca udmr are 2?
-
Prost nu sunt sau nu mai mult ca tine ci doar nu am observat pentru ca nu era scris cu aliniat nou la fel ca si la ceilati parlamentari ci in continuare rubricii destinate lui Cseke Attila.
-
Eu personal am o problema cu deputatul Ioan Cupsa de la PNL care dupa pararea mea nu avea ce cauta pe aceasta lista de candidati PNL pentru Parlamentul Romaniei avand in vedere ca deputatul Ioan Cupșa este singurul deputat PNL care, potrivit stenogramei ședinței de plen din 9 mai 2017, a votat pentru adoptarea legii recursului compensatoriu, asta daca PNL vrea cu adevarat sa faca o reforma in domeniul Justitiei.
parlamentarii bihoreni, mari prieteni cu politicienii din Malta și din Finlanda, ok! Dar cu cei din Iordania, Mongolia, Zambia, Cambodgia, Turkmenistan, Uruguay ce mari „pretenii” vă leagă?!
ce macho e Bolo in poza , zici ca-i Marlon Brando