Potrivit proiectului, podul urmează să fie realizat între Podul Dacia și Podul Mareșal Prezan, în zona Hotelului Hilton. Acesta va urma conceptul podului Intelectualilor. „În etapa a doua se va realiza prelungirea străzii Redutei în așa fel încât să închidem un circuit pietonal și de biciclete, care să plece din zona verde situată în Parcul Brătianu traversând Cetatea Oradea, iar prin piața pietonală nouă de la catedrală se va ajunge foarte ușor în zona centrală Parc 1 Decembrie, Alecsandri, Piața Unirii și apoi se va putea face acest tur pe malul drept al Crișului Repede la întoarcere ”, transmite primarul Ilie Bolojan.
Până în a doua jumătate a lunii septembrie se va realiza studiul de fezabilitate, iar la ultima ședință ordinară a CL Oradea să fie aprobați indicatorii tehnico economici. Proiectul va fi propus spre finanțare pe Axa de Mobilitatea Urbană, iar în cazul în care nu va fi primi fonduri, va fi realizat din bugetul Primăriei sau alte fonduri europene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!