„Am semnat azi (vineri) contractul de finanțare pe fonduri europene în vederea extinderii ambulatoriului Spitalului Județean. Vom construi o clădire nouă, lipită de partea din față a spitalului. În cursul lunii iulie, se va demara procedura de licitație, în toamna acestui an vom avea un constructor și ne propunem ca cel târziu în primăvară să demarăm lucrările de extindere a ambulatoriului, care vor dura 2 ani.
Ne cerem anticipat scuze pentru deranjul provocat de aceste lucrări, precum și pentru cele care se mai fac în zonă. Vom face tot posibilul pentru a le urgenta”, este mesajul transmis de primarul Ilie Bolojan prin intermediul paginii de Facebook.
Organizarea noului corp de clădire a Spitalului Clinic Județean Oradea:
– nivelul -1 sau demisol va deservi zona de recepţie,
– nivelele -1, 0 si +1 vor fi destinate zonei de policlinică-ambulator,
– nivelul +2 va fi destinat zonei administrative,
– nivelul +3 va deservi zona ATI.
Valoarea totală a investiției este de 45.441.322,48 lei ( cu TVA inclus), iar durata de realizare va fi de 24 luni. Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 10.700.750 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă FEDR este de 7.490.525,00 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă buget de stat este de 2.996.210,00 lei, iar contribuția proprie eligibilă a bugetului local al municipiului Oradea este de 214.015,00 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!