După cum Bihon si Jb a informat în urmă cu o săptămână, bugetul pentru internările la spitalele bihorene s-a redus per total cu 16% pe primele trei luni, iar spitalul cel mai rănit este Spitalul Judeţean Oradea. Aici reducerea a ajuns în realitate de 30%, fiindcă din media lunară de 3.250 de pacienţi internaţi, CAS nu recunoaşte decât 2122 pentru anul în curs, explică managerul Carmen Pantiş, aprobată şi de viceprimarul Gheorghe Carp.
Cei doi susţin că inspectorii Casei de Asigurări de Sănătate Bihor nu au procedat corect şi au aplicat reducerea bugetului în mod inegal, dând mai mulţi bani la spitalele din judeţ decât la cea mai mare unitate cu paturi din Bihor – Spitalul JudeţeanOradea. Reprezentantul Municipalităţii şi al Spitalului Judetean Oradea aduc aminte că aproape 60% dintre pacienţii care din spitalele aflate în judeţ ajung pe paturile de la Spitalul Judetean Oradea sau altul din oraş. În plus, inspectorii CAS Bihor ar plăti de două ori acelaşi serviciu medical pentru acelaşi bolnav care ajunge întâi la un spital din judeţ şi ulterior la Judeţean ori la alt spital din Oradea, unde de fapt i se rezovă afecţiunea. Şefii Spitalului Judetean Oradea şi ai Municipalităţii încă nu au găsit soluţii de redresare a situaţiei financiare, dar spun că deocamdată nu vor fi afectaţi nici pacienţii şi nici personalul din spital.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!