Bogdan Manafu are 28 de ani şi este consilier judeţean. „Este o onoare pentru mine să pot reprezenta județul Bihor și colegii din ACL Bihor la nivel național şi îmi doresc ca tot ceea ce vom realiza să ducă la o schimbare fundamentală a ceea ce înseamnă societatea romanească și modul de a face politică în România”, a afirmat Manafu, cu astă ocazie.
Bogdan Manafu, funcţie în ACL
Copreşedintele Tineretului ACL Bihor, Bogdan Manafu, a fost ales vineri, 12 septembrie, secretar executiv în cadrul Biroului Politic Naţional al tinerilor ACL.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patru echipaje de salvatori montani din cadrul Salvamont Salvaspeo Bihor și un echipaj EPA-SMURD sunt în misiunea de căutare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Filmul „Alişveriş”, regizat de regizorul orădean Vasile Todinca, face parte din lista celor zece scurtmetraje selectate în competiţa Semaine de la Critique (14-22 mai), secțiune paralelă a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă, 10 mai, în Piața Unirii, în fața statuii Regelui Ferdinand I, s-au desfășurat manifestările dedicate Zilei Independenței Naționale a României, Zilei victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al doilea război mondial și Zilei Uniunii Europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Defilarea s-a desfășurat în cursul dimineții de sâmbătă, 10 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Sălard urmează să fie finalizate trei blocuri ANL, cu un total de 36 de apartamente moderne, cu una și două camere.
FC Bihor
O binemeritată revanșă! FC Bihor Oradea a încheiat sezonul cu un succes în fața propriilor suporteri
Ultima impresie contează, iar jucătorii de la FC Bihor au ținut să încheie actualul campionat cu o victorie pe Stadionul Iuliu Bodola. Un succes obținut în fața Unirii Ungheni, formație care câștigase precedentele două jocuri de la Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!