După ce în campania electorală candidaţii USL le promiteau orădenilor şi bihorenilor susţinerea proiectelor judeţene, din rândurile Parlamentului, acum Boeriu recunoaşte că în campania electorală politicienii, inclusiv el, au forţat nota, de dragul voturilor. Declaraţia sa vine în contextul în care Boeriu constată că Guvernul nu trimite aşa uşor bani spre Bihor, iar oamenii aşteaptă acum de la parlamentarii USL de Bihor să se ţină de cuvânt. „La noi cetăţenii nu sunt obişnuiţi să facem ce e în fişa postului unui parlamentar. De la noi se aşteaptă acum să aducem bani”, constată cu părere de rău Boeriu, care cere acum să se stabilească ce fel de parlamentari se doreşte: care să facă legi sau care să facă lobby pentru judeţele şi oraşele lor?
Acelaşi Boeriu a continuat să se exprime colorat. Senatorul PNL se întreabă dacă votul uninominal şi-a atins cu adevărat scopul, dat fiind că orice candidat care a purtat sigla USL a şi fost ales. Inclusiv, „toţi derbedeii”, s-a exprimat doctorul parlamentar, din Salonta!
Citiți principiile noastre de moderare aici!