Modificările au fost adoptate de Senat, dar s-au blocat în Camera Deputaţilor.
„Studiile medicale arată că un nefumător care stă într-o cameră cu alte persoane care fumează suferă o intoxicaţie ca şi cum ar fi fumat el însuşi o ţigară, pentru fiecare oră petrecută împreună cu fumătorii. Aşa se explică faptul că oameni care nu au fumat niciodată activ, dar au fost expuşi sistematic fumului de tutun au dezvoltat diferite forme de boli cardiovasculare și bronhopulmonare, inclusiv cancer.
Situația este cu atât mai dramatică în rândul copiilor și al tinerilor. Potrivit propunerii legislative adoptate în Senat, se interzice complet fumatul în spaţiul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor şi unităţilor de învăţământ, precum şi în unităţile sanitare de stat şi private. De asemenea, este interzis accesul tinerilor sub 18 ani în barurile, discotecile, restaurantele și în alte unități cu destinație similară, organizate exclusiv pentru fumători”, arată senatorul PSD Florian Bodog.
Acesta l-a întrebat pe premier (înainte ca Ponta să demisioneze) „dacă există vreun motiv politic, administrativ sau de orice altă natură care să mențină actuala situație de blocaj la nivel legislativ”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!