Proaspăt intrat în Opoziţie, Senatorul Cristian Bodea se declară fan al proiectului de a muta Muzeul Ţării Crişurilor în Cetate, lansat de liderii liberali din administraţie. „Am susţinut ideea asta după ce am văzut devizele. După ce am văzut ce proiecte fantasmagorice şi-au propus în acel muzeu, mi s-a părut o prostie”, declară acesta.
Bodea crede că Muzeul ar trebui gestionat pr principii de efiecienţă economică. „Ce se „vinde” trebuie prezentat în expoziţii periodice, ce nu, la cutie!” spune senatorul, lansând şi un model: „Muzeul trebuie să funcţioneze asemenea Grădinii Zoologice, să vină lumea de plăcere”. Mesajul liberalului către directorul Chiriac este „să se orienteze spre marketing şi spre înţelegerea gustului publicului”.
Totuşi, găseşte viabilă şi ruperea Muzeului în patru secţii: „ori se ţine totul la Cetate, în beciuri, şi se fac expoziţii itinerante ori Muzeul se sparge în patru secţii, în patru spaţii diferinte din oraş. Este total inutil să ţinem săli întregi pentru patru sau cinci tablouri, Nu putem subvenţiona arta, istoria şi tot ce e acolo fără a le face atractive pentru public”.
În opinia sa, destinaţia spaţiului amenajat în strada Armatei Române este de palat administrativ în care să funcţioneze Consiliul Judeţean şi instituţiile guvernamentale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!