Cristian Bodea (PNL), senatorul- „câine rău”, vede o Românie în pericolul de a se putiniza, precum Rusia. Aceasta deoarece 94% din iniţiativele legislative ale parlamentarilor au fost respinse doar pentru că acestea nu erau susţinute şi de Guvern. În timp ce acest Guvern a emis, în 2013, 115 ordonanţe de urgenţă! Concluzia lui Bodea: România a devenit o republică guvernamentală, iar Parlamentul „nu mai are niciun rost”. „Îl recomand premierului să dea o OUG prin care să desfiinţeze Parlamentul. Ne putinizăm sau nu?”, spune, cu tupeu, Bodea, căruia nu-i e frică de nicio sancţiune din partid. Cristian Bodea nu acceptă să i se pună pumnul în gură de către şefii de partid, spunând că nu are nimic de ascuns. „Eu sunt nou, dar şi cei mai vechi trebuiau să se fi prins că nu mai e ca pe vremea lor. Şi Justiţia şi-a dat drumul la câini. Nu te mai îmbogăţeşti din politică. Dacă vor să se îmbogăţească, să facă afaceri”, le atrage atenţia senatorul colegilor săi.
Chiar dacă Guvernul conduce prin OUG, senatorul Bodea îi acuză pe guvernanţi de amatorism. Dă exemplul Legii descentralizării, care nu se mai poate aplica deoarece a fost constatată ca fiind neconstituţională. „E dovada amatorismului de la Guvern şi a lucrului făcut în pripă”, susţine cel ce pare a face Opoziţie Guvernului, cu sigla PNL la piept.
Senatorul Bodea solicită ca premierul să prezinte un raport privind starea naţiunii, în februarie. Cere ca Victor Ponta să dezvăluie când şi cum vor putea fi atrase fondurile europene pentru noul exerciţiu bugetar european, dar şi când va închide Guvernul Ponta „cele 1.000 de şantiere”, deschise încă din 2008, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
Citiți principiile noastre de moderare aici!