Urmare a unui eveniment aniversar ţinut de Facultatea de Ştiinţe Economice, profesorul Gheorghe Olah a publicat luni, pe Facebook, o postare cât se poate de ironică, destinatar fiind decanul facultăţii, Alina Bădulescu. Profesorul dr. Olah constată ignoranţa „actualei conduceri”, despre care scrie că „îşi inventează sărbători”. Finalul este apoteotic, printr-o analogie plină de umor ironic, menită să ridice sprâncene sau, după caz, să declanşeze hohote de râs.
Olah, Petrică şi… Alina
Iată ce a postat prof. univ. dr. Olah: „Constat (cu oarecare întârziere) că Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea sau cei care o conduc își inventează sărbători sau, în orice caz, motive de sărbătoare. Săptămâna trecută, cu ocazia Zilei economistului, Facultatea a aniversat (pentru a doua oară în acest an) și 25 de ani de învățământ economic superior la Oradea. Cu acest prilej, doamna decan, prof. univ. dr. Alina Bădulescu, a spus: «În acest an, Facultatea de Științe Economice a împlinit 25 de ani, iar primul ei decan, Gheorghe Olah, a împlinit 75 de ani…»
Însă dacă anul de naștere al Facultății de Științe Economice a Universității din Oradea este considerat 1991, când au apărut primele două specializări economice la Oradea, atunci nu am fost eu primul ei decan. Înaintea mea au mai fost doi: prof. univ. dr. Teodor Jurcuț și regretatul prof. univ. dr. Gheorghe Măhăra. Facultatea de Științe Economice, ca instituție independentă, a fost înființată în anul universitar 1995/1996. Eu am fost ales decan la sfârșitul anului 1995. Dacă sunt considerat primul ei decan, atunci în 2016 Facultatea împlinește 20 de ani, și nu 25.
În același discurs, doamna decan a mai spus că am fost primul ei profesor, pe lângă care a făcut ucenicia de asistent și primul nu mai știu ce. Povestea asta cu primul decan, primul profesor, primul… îmi amintește de primul meu examen la Economie Politică în calitate de profesor examinator. Era înainte de 1989. La răspuns se afla o studentă care nu prea cunoștea subiectele. Întrucât voiam totuși s-o ajut să promoveze, i-am pus o întrebare ajutătoare. Am întrebat-o cum l-a chemat pe primul mare economist al lumii, considerat totodată și părintele economiei politice. Trebuia să răspundă Adam Smith. N-a răspuns. Atunci am întrebat-o, dorind s-o ajut în continuare, cum l-a chemat pe primul bărbat. Oarecum stingherită și privind spre parchet, a răspuns: Petrică…”
Bădulescu, un bun încasator
Decanul Alina Bădulescu i-a şi răspuns profesorului Olah, nepărând a fi deranjată de cele expuse de Olah, pe care-l consideră mentorul său. Bădulescu, către Olah: „Stimate domnule profesor, ceea ce spuneți dvs. este perfect adevărat. Dl. Jurcuț a fost decan al Facutății de Litere și Științe (care îngloba cele două specializări de Științe Economice înființate în 1991 – deci da, acum 25 ani!), dl. Măhăra a fost decan al Facultății de Științe Economice și Juridice. Facultatea de Științe Economice a fost înființată de sine stătătoare (repet, cu această denumire!) în 1995, prin desprinderea de Științele Juridice și da, ați fost primul decan al Facultății de Științe Economice”.
Înainte cu câteva zile, vineri, 25 noiembrie, prof. Alina Bădulescu posta pe peretele Facebook al lui Olah următoarele urări şi cuvinte de apreciere: „Pentru foarte mulţi a fost proful de Macro. Pentru mine, a fost Profesorul al cărui asistent am fost şi Decanul al cărui prodecan am fost. Din tot sufletul, La mulţi ani cu sănătate!”. Se prea poate că mentorul Olah ori nu a văzut, ori nu a fost impresionat de cuvintele măgulitoare ale fostei sale asistente şi prodecan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!