Primul zbor era program inițial pentru 17 iunie, însă în urma modificărilor acesta va avea loc pe sâmbătă, 10 iunie. Totodată, ultima cursă va fi efectuată în data de 23 septembrie, față de 9 septembrie cum era inițial planificat.
Cursele charter vor aeriza săptămânal, în fiecare sâmbătă, la ora 18:30, iar decolarea va avea loc la 19:15.
Record de pasageri pe Aeroportul Oradea
Potrivit conducerii Aeroportului Oradea, luna mai a fost cea de-a cincea lună consecutivă cu creștere a numărului de pasageri.
„Numărul de pasageri înregistraţi în primele cinci luni ale anului 2017, respectiv 43.069 a depăşit numărul total de pasageri înregistraţi în anul 2016, respectiv 41.867. Suntem convinşi că această tendinţă se va păstra şi în lunile următoare”, precizează reprezentanții Aeroportului.
Aceștia mai spun că disconfortul legat de spațiul din actualul terminal va fi rezolvat prin construirea celui de-al doilea terminal.
„Dorim să cerem scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de insuficienţa spaţiilor din terminalul actual, cu promisiunea că până la sfârşitul anului 2018, vom reuşi să eliminăm acest disconfort, prin construirea unui terminal nou”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!