Consilierii locali au avut de votat miercuri, o formalitate prealabilă investiţiei într-o parcare de vreo 400 de locuri în faţa bazei sportive şi de agrement din strada Codrilor. În zonă s-au făcut exproprieri de bunuri ale persoanelor fizice dar s-a şi iniţiat o discuţie cu CFR, pentru ca Societatea de Căi Ferate să cedeze oraşului o parcelă. Executivul a încercat, ieri, să rupă problema în două: să deschidă o coală de Carte Funciară pentru terenurile deja intrate în proprietatea Primăriei prin expropriere şi o alta pentru terenul aşteptat de la CFR, din motivul că e cunoscută lentoare cu care se iau decizii de CFR.
În condiţiile absenţei consilierilor liberali, pesediştii au contestat demersul şi au picat proiectul, care avea nevoie de majoritate calificată de 18 voturi pentru promovare. Adelina Coste a cerut Direcţiei Patrimoniu situaţia exproprierilor, intrând în polemică cu directorul adjunct Cristian Popescu, pe tema satisfacţiei celor expropriaţi. „Însuşi termenul expropriere presupune o forţare. Sunt proprietari care deja şi-au luat banii şi sunt alţii care proprietatea lor valorează mai mult decât sumele estimate. Oraşul poate plăti o justă şi prealabilă despăgubire, dar nu o îmbogăţire a celor expropriaţi”, a declarat Popescu. Acesta a insistat că, după lege, nu există variante pentru expropriaţi de a anula măsura exproprierii ci doar de a contesta sumele oferite, eventual în procese în justiţie.
Adelina Coste a informat plenul că grupul PSD nu votează acest proiect, până când persoanele expropriate nu îşi depun acordul pentru expropriere.
În absenţa unor aleşi din arcul local de putere, proiectul de hotărâre a picat. Cel mai probabil până la următoarea şedinţă, când majoritatea PNL-UDMR va face pe voia executivului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!