„Bazele construirii actualei biserici s-au pus în jurul anului 1880, în condiţiile în care, aşa cum spune tradiţia orală, exista o altă biserică din bârne pe locul numit Dealu‘ popii, dar care nu satisfăcea cerinţele credincioşilor din cele două sate. Biserica din Butan – Măgeşti s-a construit prin contribuţia directă a locuitorilor din ambele sate, pe terenul donat de către credinciosul Mihai Huseraş”, spune părintele paroh Ioan Opriş.
Binecuvântată
Construcţia a fost realizată în stil ardelenesc, cu pereţi de piatră brută şi acoperită cu ţiglă. Forma arhitecturală este reprezeentată sub forma unei corăbii cu o singură turlă orientată spre apus, care ţine loc şi de clopotniţă şi în care se află cele două clopote donate de către Vasile Huseraş, fiul lui Mihai Huseraş. Pe parcursul vremii lăcaşul de cult a fost renovat în 1937 şi în 1968, când a fost parţial pictată interior, padimentată şi, totodată, a fost introdus curentul electric. Între anii 1975-1978 s-a construit gardul din faţa bisericii, iar în primăvara anului 1995 s-au înlocuit cele două uşi de la intrare, apoi, în perioada anilor 1999-2002, s-a făcut o reparaţie capitală. Întrucât biserica a fost construită din piatră nu a fost dotată cu centură de beton armat, de aceea a fost absolut necesară efectuarea acestei lucrări pentru rezistenţa zidurilor. De asemenea, a fost necesară înlocuirea ţiglei cu tablă de aluminiu şi refacerea faţadelor prin stropire cu ciment alb, iar la clădire au fost adăugate cele două intrânduri. În interior a fost realizată în întregime pictura în tehnica fresco de către pictorul bisericesc George Dragu.„Binecuvântarea tuturor acestor lucrări s-a făcut în anul 2002, iulie, 21, de către Prea Sfinţitul Episcop Arhiereu Vicar dr. Petroniu Sălăjanul al Oradiei, Bihorului şi Sălajului. Trebuie să mai spunem că în anul 2008 s-a instalat un impresionant iconostas sculptat în tei, lucrare realizată de către sculptorul Viorel Chiş din localitatea Fizeş, Sălaj, iar icoanele care-l împodobesc au fost pictate de către pictorul George Dragu”, a adăugat părintele paroh.
Citiți principiile noastre de moderare aici!