“Lașii și fricoșii Bihorului”. Acesta este mesajul transmis de unul dintre bannerele electorale ale candidatului Pro România, magnatul Viorel Cataramă, în care apar imaginile candidatului PSD la Senat, Florian Bodog, precum și cele ale candidatului PNL, dr. Gheorghe Carp, primarului Florin Birta și prefectului Dumitru Țiplea.
BEJ a hotărât, vineri, ca aceste mesaje să fie retrase din spațiul public, de către Pro România. Mai mult, Biroul Electoral a dispus trimiterea către Inspectoratul Județean de Poliție a Județului Bihor, pentru stabilirea răspunderii contravenționale!
[eadvert]
Președintele PSD Bihor, Ioan Mang sesizase Biroul Electoral Județean în legătură cu aceste mesaje. Mang a reclamat că, folosindu-se de imaginea contracandidaților săi, Cataramă lezează imaginea acestora prin mesaje defăimătoare, care pot influența negativ percepția alegătorilor.
Practic, sesizarea a trecut prin votul partidelor din BEJ.
Președintele și locțiitorul Biroului Electoral Județean (BEJ) Bihor, judecătoarele Florina Crișan și Teodora Balogh au votat pentru respingerea sesizării PSD. La fel, reprezentantul Autorității Electorale Permanente, Zgîrd Răzvan Mihai a votat pentru respingerea sesizării. Tot pentru respingere au votat reprezentantul Pro România și cel al Alianței Renașterea Națională.
În schimb, pentru admiterea sesizării depuse de Mang și, implicit, pentru retragerea controversatelor bannere electorale ale lui Cataramă, au votat PSD, PNL, USR, PMP, UDMR, PPU-SL, PER și UDSCR.
Cataramă contestă la BEC: “Contează votul judecătorilor și al AEP. Decizia confirmă blatul generalizat al partidelor din Bihor”
Decizia BEJ Bihor nu este definitivă. Viorel Cataramă ne-a transmis deja că, împreună cu Pro România, va contesta decizia BEJ Bihor la Biroul Electoral Central. Pro România are la dispoziție 48 de ore termen de contestație.
Reacția lui Cataramă: “Am luat cunoștință de această decizie și sunt extrem de mulțumit, chiar încântat, aș spune, pentru că singurele persoanele care contează în această situație sunt judecătorii și reprezentantul AEP, care cu toții au votat în favoarea mea. Mai precis, în favoarea legii. Sunt singurele persoane care cunosc legea și o aplică în litera și spiritul ei. Restul reprezintă frăția ticăloasă a opt partide din Bihor, care îmi confirmă spusele că aici există un blat generalizat între principalele partide, cu excepția Pro România. Evident, voi contesta la BEC această decizie care, în acest moment, nu este executorie. Prin urmare, îmi văd, în continuare, de campania electorală, conform programului stabilit”.
Trimite articolul
XDatorita individului asta,partidul PRO Romania va avea doar de pierdut. Nu esti in sudul tarii ca sa vorbesti si jignesti,D-le Catarama,esti in Vestul Romaniei si aici nu inghite nimeni si tace. Pacat ca D-l Claudiu Pop a acceptat ca poza acestui individ sa ste alaturi de poza sa pe bannerele publicitare din oras.
O campanie electorala bazata pe jignirea contracandidatilor mai mult decat pe prezentarea unui program bine definit nu face decat sa aduca minusuri partidului care l-a primit pentru a candida pe listele sale.
-
Hotii striga hoti!
-
Ca sa fim exacti, dl cel nervos este din est (Bacau)
Cand nu ai niciun argument ca tu te vrei din nou politician, incepi sa ataci ca porcul la ignat. Il urasc pe Mang, dar CATARAMA pe langa Mang e un jegos . Asa vrea CATARAMA sa conduca Romania. PNL are o campanie curata fara atacuri si igniri, PSD si USR sau adaptat de data aceasta
Leii merg singuri, oile merg în turmă