Gata cu cozile la casele judeţene de pensii pentru bilete de tratament. Începând cu acest an, biletele de tratament nu se vor mai acorda în funcţie de data depunerii cererii. „Din acest an, biletele de tratament se acordă după criterii bine definite prin Ordinul preşedintelui CNPAS nr. 136/23.12.2009, care au în vedere categoria pensiei, cuantumul pensiei, perioada sejurului şi faptul dacă beneficiarul a mai primit bilet de tratament în ultimii doi ani”, ne-a declarat Leontin Tîrle, directorul coordonator al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bihor.
În primul rând, preşedintele CJP Bihor ţine să informeze bihorenii că de bilete de tratament prin CJP Bihor beneficiază atât pensionarii, cât şi asiguraţii în sistemul public de pensii, dar şi beneficiarii unor legi speciale: deportaţii, refugiaţii şi persoanele încadrate într-un grad de handicap. „Procentual, 10% din biletele de tratament pe care le primim sunt destinate persoanelor cu handicap, iar restul se împart între pensionari – 80% şi angajaţi – 20%”, a subliniat Lentin Ţîrle.
Criterii
Dacă vorbim despre pensionari, cei care nu au mai beneficiat de bilet de tratament în ultimii doi ani vor primi la acest criteriu 10 puncte.
În vederea aplicării criteriului specific al beneficiului unui bilet de tratament balnear în ultimii doi ani, în functie de data prezentării în staţiune înscrisă în biletul de tratament balnear, anul calendaristic se împarte după cum urmează: sezon – în perioada 15 mai – 31 august a fiecărui an şi extrasezon – în celelalte perioade ale anului.
Cine a beneficiat de un bilet de tratament în extrasezon va primi 5 puncte, iar cine a primit bilet de tratament în sezon 3 puncte.
Luând în considerare categoria de pensie, cel mai mare punctaj îl vor avea cei care au pensie de invaliditate – 8 puncte, urmaţi de pensionarii de limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare – 6 puncte şi cei cu pensie de urmaş – 3 puncte. „Punctajul este mai mare pentru cei cu pensie de invaliditate pentru că interesul nostru este ca aceştia să se trateze să poată reveni la muncă”, este de părere directorul CJP Bihor.
Cuantumul pensiei este alt criteriu care se ia în considerare la punctaj. Pensionarii cu pensie sub 400 de lei vor pimi 6 puncte, cei cu pensii cuprinse între 401 şi 800 de lei – 4 puncte, cei cu pensie între 801 şi 1.100 de lei – 3 puncte, pensie între 1.101 – şi 1.400 de lei – 2 puncte, iar cei cu pensia între 1.401 lei şi salariul mediu brut pe economie luat în calcul la bugetul asigurărilor sociale de stat – 1 punct.
Salariaţii au două criterii care punctează la biletul de tratament. Dacă nu au beneficiat de bilet de tratament în ultimii doi ani au punctaj maxim – 10 puncte, punctajul scăzând dacă au mai avut bilete de tratament în extrasezon sau sezon în ultimii doi ani.
Cuantumul salariului este alt criteriu, cei cu salariul de 600 de lei primind 6 puncte. Punctajul scade la 0 în cazul celor care au salariul mai mare decât salariul mediu brut pe economie luat în calcul la bugetul asigurărilor sociale de stat (1.702 lei anul trecut).
„Biletele de tratament balnear se acordă individual. În cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear. Refuzul nejustificat al unui bilet de tratament balnear repartizat potrivit prezentelor criterii, conduce la pierderea dreptului la un alt bilet de tratament balnear în cursul anului calendaristic respectiv”, a precizat Leontin Ţîrle.
Acesta a adăugat că în prezent se lucrează la o aplicaţie informatică ce se află în testare la câteva case de pensii, urmând ca programul să centralizeze în mod automat punctajele şi să efectueze clasamentele. Asta înseamnă că cererile pentru bilete de tratament se vor prelua doar în a doua parte a lunii februarie.
Plata biletelor de tratament
Potrivit informaţiilor primite de la Leontin Ţîrle, directorul coordonator al Casei Judeţene de Pensii Bihor, pensionarii care beneficiază de bilete de tratament prin Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale vor plăti 50% din cuantumul pensiei pentru un bilet în extrasezon, 1 septembrie – 14 mai. Cei care au bilete de tratament în sezon, 15 mai – 31 august, vor plăti 70% din cuantumul pensiei.
„În ceea cei priveşte pe asiguraţi (angajaţi), aceştia vor plăti 50% din valoarea biletului de tratament dacă au salariul mai mic decât salariul mediu brut pe ţară luat în considerare la bugetul asigurărilor sociale de stat şi biletul integral, dacă salariul lor depăşeşte acest salariu mediu. Anul trecut a fost luat în considerare salariul de 1.702 lei”, a precizat Leontin Ţîrle.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!