Ca de fiecare dată, în ultima parte a anului, conducerea Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECCAR) Filiala Bihor îşi prezintă bilanţul, dar şi planurile pentru anul care urmează. Preşedintele CECCAR Bihor – Valerian Pavel Susa, directorul executiv – Leonica Bochiş, membrii din comitetul director, dar şi invitată din partea ITM Bihor, Emilia Mercea, au susţinut luni, 16 decembrie 2013, o conferinţă de presă la sediul instituţiei.
Bilanţ
În ceea ce priveşte bilanţul CECCAR Bihor pe acest an, Pavel Susa , a apreciat ca bună activitatea filialei. „Spre deosebire de alţi ani este de subliniat creşterea calitativă a prestaţiilor filialei către membrii ei”, a precizat preşedintele CECCAR Bihor. Dintre activităţile din 2013 acesta a punctat cele 67 de acţiuni realizate, dar şi evoluţia numărului de membri. „În 2013 au fost înscrise la nivelul Filialei Bihor 16 societăţi de expertiză contabilă şi 62 de persoane fizice, ceea ce reprezintă o creştere cu 110 a numărului total al membrilor înscrişi”, a punctat Pavel Susa.
Un accent deosebit a fost pus de filiala locală CECCAR pe îmbunătăţirea calităţii cursurilor din cadrul activităţii de perfecţionare profesională continuă, prin antrenarea, în mare măsură a specialiştilor practicieni. „La nivelul filialei noastre, pentru susţinerea temelor, au fost organizate un număr de 19 cursuri la care au participat circa 800 de cursanţi”, a explicat directorul CECCAR Bihor.
Pe de altă parte, în cursul anului 2013 CECCAR Bihor a organizat 24 de întâlniri (consultaţii) gratuite pentru membrii să-i, şase mese rotunde şi patru seminarii gratuite. În cadrul seminariilor au au fost dezbătute teme precum: Modificări şi completări aduse Codului fiscal în ultima perioadă, privind impunerea veniturilor din activităţi agricole; Probleme cu care se confruntă experţii contabili cu privire la expertizele contabile judiciare, Modificări recente aduse Codului de procedură fiscală, etc.
Perspective
„Anul 2013 a fost un an de afirmare a competenţelor şi a bunei pregături a membrilor noştri. În 2014 vrem să organizăm seminarii pentru punerea în practică a noilor acte normative”, a declarat Leonica Bochiş.
În acest sens vor fi organizate seminarii despre noutăţile financiar-contabile, aplicabile de la 01.01.2014; despre ieşirea din sistemul TVA la încasare, despre impozitarea micorîntreprinderilor, etc. De asemenea vor fi organizate cursuri despre: Doctrina şi deontologia profesiei; Standarde profesionale emise de Corp; Întocmirea situaţiilor financiare anuale; Contabilitate şi control de gestiune. „Menţinerea unităţii în rândul membrilor şi a competenţelor în profesie sunt argumente ce au atras aprecieri pozitive din partea agenţilor economici, organele puterii locale şi a societăţii civile, în general, a activităţii desfăşurate în cadrul filialei locale”, a subliniat directorul CECCAR Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!