Potrivit informațiilor centralizate de DSP Bihor, pe parcursul zilei de sâmbătă au fost efectuate 307 de teste, 25 dintre acestea fiind pozitive. Tot sâmbătă au fost declarați vindecați 42 de pacienți din județul Bihor. Numărul total de bihoreni infectați cu covid-19 a ajuns la 20.994.
În ziua precedentă au avut loc și două decese la pacienți care erau infectați cu covid-19. Unul dintre aceștia, bărbat în vârstă de 89 de ani, era internat la secția ATI de la Spitalul Municipal dr. Gavril Curteanu din Oradea. Bilanțul victimelor a ajuns la 920.
Aproape 40.000 de vaccinuri în Bihor
De la începutul campaniei de vaccinare, în județul Bihor au fost administrate 39.110 doze de vaccin. 890 dintre acestea au fost făcute sâmbătă, 20 februarie.
[eadvert]
Numărul total al bihorenilor vaccinați cu ambele doze a ajuns la 15.896.
74 de amenzi în 24 de ore
Echipe mixte de polițiști și jandarmi au verificat 1552 persoane carantinate și 355 persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind verificate 121 societăți comerciale și 51 mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 114 sancțiuni contravenționale, din care 51 cu avertisment scris și 63 cu amenzi în valoare de 29.750 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
În aceste misiuni au fost implicați 320 polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, precum și 56 de cadre din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 4 au fost angrenați la centrele de carantină iar 19 au acționat în patrule mixte aplicând 24 sancțiuni contravenționale din care 13 cu avertisment scris și 11 cu amenzi în valoare de 7.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.
Personalul ISU BH coordonează în permanență suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), fiind implicate 8 cadre ale ISU “Crișana“.
Un bihorean s-a reinfectat cu coronavirus după aproape un an
Trimite articolul
XMi sa rupt s…la. E un caz COVID adevarat.