Peste 10% din decese, confirmate în Bihor
În ceea ce privește datele colectate în domeniul sanitar, în ultimele 24 de ore au fost raportate 96 de noi decese, dintre care 10 au fost confirmate în Bihor, reprezentând un procent de 10.4% din totalul deceselor anunțate de GCS.
[eadvert]
Din cele 10 decese înregistrate în Bihor, unul singur a fost confirmat la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea. Este vorba despre un bărbat de 73 de ani, internat în secția de ATI de la Curteanu. În acest moment la Spitalul Municipal sunt internați 186 de pacienți în secții și 28 în ATI. În ceea ce privește fluxul de internări și externări, în ultimele 24 de ore s-au externat 17 pacienți și au fost internați alți 14 bihoreni.
Aproape 500 de doze de vaccin, efectuate în ultimele 24 de ore în Bihor
Statistica la nivel național
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.727. Dintre acestea, 1.100 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.973.508 teste. Dintre acestea, 31.592 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.834 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.758 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 7.797 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 8 ianuarie a.c. Pe teritoriul României, 28.287 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.585 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 43.171 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 55 de persoane.
96 decese, în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 08 ianuarie, 16.506 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 07.01.2021 (10:00) – 08.01.2021 (10:00) au fost raportate 96 de decese (60 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.
89 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Trimite articolul
XPentru prima data in istoria omenirii apare un virus care e transmis mai departe de asimptomatici.
Pentru boli cu o rata INFINIT NAI MARE in randul populatiei cum ar fi cancerul, diabetul, etc, NU S-AU LUAT MASURI SPRE BINELE POPULATIEI.
Autopsiile sunt interzise.
Absolut nimeni din MASS-MEDIA nu isi pune intrebarea cum a disparut pandemia din China izbucnita si raspindita intr-un singur loc (Wuhan) in timp ce in toata lumea explodeaza infectarile.
-
Cred că asta a fost scopul pandemiei….
Urmează o Eră Asiatică post-Trump.
China va ajunge din urmă și chiar va depăși Statele Unite în cinci ani, cheia succesului fiind faptul că pune „ordinea” înaintea „libertății personale”, prognozează ziarul chinez Global Times.https://evz.ro/presa-din-china-urmeaza-o-era-asiatica-post-trump.html
-
Și cum a scăpat China de virus fără vaccin????
Ciudat….-
S-au rugat lui Buddha Shakyamuni și au scăpat de covit.
-
-
-
Romeo,
Prostia, deși nu ai zice nu e contagioasă, nici cancerul și nici diabetul nu sunt boli contagioase.-
Vasile,
Nu ești credibil.
Ești plătit.
Sunt bani publici…
Asta ar fi o problemă…-
De ce nu e credibil ? De ce MEDICI si SPECIALISTI nu sunt credibili cind spun ca vaccinul si normele sanitare sunt armele împotriva virusului?
De ce dumneata ești mai credibil ca si dumnealui, sau ce sunteti dv. mai credibil ca specialiști care au o cariere in spate si spun ca situația e grava? …
Revin, ce pregătire si ce profesie aveți dv. de faceți asemene acuzații? Pe ce va bazați afirmațiile ??
De ce nu am crede si noi,la rindul nostru, ca dv sunteți cel plătit sa aruncați cu venin si sa promovați tot felul de idei … sa le spunem elegant, “ciudate” ?-
Hai bre nene Unom,
La pantof am numărul 30.
Matale ai rude în Occident???Aveți pregătire de milițian de pe vremea lui Stalin.
S-a uitat Vasile în oglindă și a răspuns Unom.
Ceaușescu Pace! -
Unom, sau Vasile,
Răspunde la întrebare :
Ești plătit din bani publici ? -
Copile – ai o problema grava!!!
Dumneata din ce bani ești plătit?
repet, se pare ca nu înțelegi, eu nu postez decât sub acest user!!!
fata de dv care tot le schimbați… parca aveți personalități multiple, uneori chiar tulburării de personalitate narcisică 😉 -
Auzi Unom, dar de ce medicii din tabăra pro sunt mai specialiști decât medicii din tabăra contra??? Ce ii recomanda pe unii și ce ii descalifica pe alții?? Oms cumva?
Vrei sa spui ca Thedros Adhanom, director Oms, care nu are nici o pregătire medicala( este licențiat în biologie) și este acuzat de genocid în tara lui poate fi considerat specialist?
Te sfătuiesc sa înceteazi cu interogatoriul ( “cu ce te ocupi, ce profesie ai” , etc) ca devii penibil. Stinge naibii veioza. -
Unom,
Peste căcatul exprimat de acești indivizi trebuie turnat noroi. Nu fi elegant, toarnă noroi peste ei. Noroc că în lume e mai mult noroi decât căcat. -
Lasa tu propaganda. Habar nu ai ce vorbesti. Tu si Vasile mergeti la o pizza si dupa aia la un hotel.
-
-
-
Domnule Unom, sunt destui medici si specialisti care au o cu totul alta parere despre acest covrig, aia de ce nu ar fi credibili?
-
Chiar dacă întrebarea nu mi-e adresată mie, îți răspund cu plăcere: Nu sunt destui, sunt minoritari și în general niște nulități în domeniu. Până când se decid ei ce și cum, facem cum zic majoritatea medicilor.
-
Cine a stabilit ca sunt minoritari și nulități? Zeul Suprem (Oms) desigur.
Ai mare dreptate, exista mai mult noroi în lume decât căcat, dar știi de ce? Pt ca sunt foarte mulți consumatori de căcat. Își vând și sufletul pt o porție.-
😀😀😀👍
-
-
Titlu mare: 99 de imbolnaviri.Putin mai jos 99 infectari. Deci si asimptomaticii sunt numarati intre bolnavi. Important e sa fim bine dezinformati oficial. Si unii mai au pretentii lingvistice la comentarii….Tara in care toata lumea face jobul altuia.
-
Unde scrie în articol că printre cei 99 infectați sunt și asimptomatici? Scrierea e un semn de inteligență. Și maimuțele scriu. Maimuța carpatină scrie binișor. O scriere corectă gramatical denotă inteligență superioară (om normal nu geniu).
Salut Jahanes va dau un pont daca vreti sa injectati oamenii cu vaccinul vietii &mortii dati bani la prostime si veti vedea cum fac coada sa se vaccineze ..O suma modica poti injecta toti asistatii social si pe toate jegurile de oameni care ocupa spatiu initil pe planeta.Aleluia si spor sa aveti
VASILE, si comunistii erau majoritari inainte de 89, asta inseamna ca toti cei care nu erau de acord cu ei erau prosti, nu? fiind minoritari….
-
Și naziștii erau majoritari pe vremea lui Hitler.
Asta înseamnă că doctorii lor dețineau adevărul?
S-a dovedit câ nu.