Experţii Agenţiei Naţionale de Transplant din România au transmis din nou, în cadrul primului eveniment dedicat exclusiv donatorilor români, mulţumiri nemărginite şi recunoştinţă zecilor de familii din Bihor, care din ianuarie 2008 şi până acum au spus da pentru donarea de organe în cel mai cutremurător şi dificil moment din viaţa lor, acceptând ca de la rudele lor, aflate în moarte cerebrală, să dea viaţă unor pacienţi complet necunoscuţi, aflaţi de mult timp pe lista de aşteptare pentru transplant. De doi ani, Bihorul se află pe primul loc în ţară la numărul de donatori umani, prin decesul cărora au fost salvaţi zeci de pacienţi.
Prima ediţie
Sâmbătă seară, Teatrul Naţional din Cluj a găzduit prima ediţie a Zilei Recunoştinţei în Transplant, organizată special pentru donatorii de organe din România. Evenimentul a fost iniţiat de prof. dr. Mihai Lucan, şeful Institutului de Urologie şi Transplant renal din Cluj Napoca, cel care a iniţiat primul program naţional de transplant renal din ţară. La eveniment au luat parte medici din toată ţara, ministrul Sănătăţii Cseke Attila, foarte mulţi pacienţi care trăiesc fiindcă au beneficiat de transplat de organe, dar şi rude ale pacienţilor decedaţi prin moarte cerebrală de la care au fost prelevate organe în vederea transplantului.
Dintre somităţile prezente la eveniment amintim pe lângă ministrul Cseke, pe Dorel Vişan – director al Teatrului de stat Cluj, prof. dr. Florin Stamatian – prefectul de Cluj (fost director la Maternitatea Oradea), prof. dr. Ionel Haiduc – preşedintele Academiei Române, prof. dr. Mihai Voiculescu, prof. dr. Radu Deac din Târgu Mureş şi coordonatorul programului naţional de transplant dr Victor Zota.
Renaşterea
Dintre pacienţii transplantaţi care au luat cuvântul la Cluj s-au numărat Victor Socaciu şi sportivul Guşet, care au mulţumit în numele lor şi al celorlalţi pacienţi transplantaţi rudelor donatorilor din România.
„Mulţumirile celor salvaţi de la moarte, după un transplant de organe, se îndreaptă către medici, pentru că ei sînt cei care le-au făcut posibilă renaşterea. Pacienţii sînt la rîndul lor admiraţi pentru forţa de a trece peste o asemenea încercare. Însă cel mai important, înainte de pacient şi doctor, rămîne donatorul, care de multe ori este uitat. Până acum doi ani, în România operaţiile de transplant renal se făceau cu predilecţie de la donatorul viu. Lucrurile au început să se schimbe, iar astăzi, 79,1% dintre donatori sînt cei aflaţi în moarte cerebrală. La Ziua Recunoştinţei în Transplant, de la Cluj, s-au strâns oameni cu poveşti cutremurătoare, donatori şi pacienţi salvaţi”, a transmis dr. Carmen Pantiş, coordonatorul judeţean pe probleme de transplant din Bihor. Medicul orădean a primit la rândul lui mulţumiri din partea experţilor în transplant întrucât Centrul de la Oradea „este cel care susţine sistemul de transplant din România”, majoritatea donatorilor aflaţi în moarte cerebrală care au salvat o mulţime de vieţi omeneşti fiind din Bihor.
Tot mai mulţi
Dincolo de tragediile prin care se dă viaţă românilor cu şanse la viaţă, de 19 ani încoace, de la primul program naţional de transplant renal din ţară, la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca s-au contabilizat 125 de pacienţi pe an, 1.200 de intervenţii chirurgicale.
Directorul teatrului din Cluj, Dorel Vişan a punctat importanţa evenimentului prin versurile lui Marin Sorescu: „Doctore, simt ceva mortal/ Aici, în regiunea fiinţei mele/ Mă dor toate organele/ Ziua mă doare soarele/ Iar noaptea luna şi stelele – sunt versurile care ne fac să credem că toţi ne-am îmbolnăvit de moarte când ne-am născut”, a comentat Vişan.
Tragedie şi miracol
ORADEA. În cadrul evenimentului de sâmbătă de la Cluj, cei prezenţi au avut ocazia să urmărească o peliculă video în care protagonişti principali au fost rudele a trei donatori, dintre care doi din Bihor. Povestea tragică a bihorencei Daniela, de 47 de ani, ajunsă în moarte cerebrală în august anul trecut şi bucuria miracolului Dorinei, beneficiarul de 41 de ani, care a fost salvată de la moarte după 11 ani de dializă au fost puse faţă în faţă.
Daniela a intrat în moarte cerebrală în 5 august 2009, iar viaţa ei era ţinută de un fir de cablu ce o lega de aparatele medicale. Drama ei, năpustită asupra sa din senin, avea să salveze trei oameni aflaţi la un pas de moarte. Pentru soţul Danielei, decizia de a-i dona organele a fost un act de conştientizare socială, o decizie cerebrală cum a şi numit-o, însă pentru fiul ei a fost cea mai grea decizie luată vreodată. „Am avut un moment de egoism şi am spus ferm că nu sunt de acord. Apoi, doamna doctor m-a luat şi am purtat o discuţie în care eu i-am spus că vreau să văd dacă o deconectăm de la aparate există posibilitatea să fie o activitate cerebrală şi dacă e aşa nu sunt de acord şi vom aştepta să îşi revină. Am aşteptat foarte mult timp acel semn, însă el nu a venit. Din cauza asta inima a fost afectată şi nu a putut fi prelevată pentru donare. Atunci a fost momentul în care am închis ochii şi le-am spus doctorilor care aşteptau decizia mea că sunt de acord”, a spus fiul, cu ochi în lacrimi. Prezent la evenimentul din Cluj, tatăl Danielei (75 ani) a izbucnit în plâns în timp ce pe ecranul de pe scena teatrului se derula filmul cu drama fiicei lui. „Tare mult mi-aş dori să-i cunosc pe cei trei care au primit organele fiicei mele. Mă doare sufletul când mă gândesc la moartea ei, dar ştiu că am făcut un gest nobil şi azi Daniela mea trăieşte prin ei. Acordul dat pentru a lua organele fiinţei iubite care oricum nu se mai întoarce lângă tine este cel mai bun lucru pe care poate să-l facă cineva. O viaţă luată, altele salvate”, a mărturisit tatăl veşnic îndurerat.
Două zile de naştere
De cealaltă parte, stă pacientul care trece prin chinuri groaznice, ani la rând în speranţa că va găsi un donator care să îi salveze viaţa. „Agonia nu este durerea, ci aşteptarea miracolului”, care pentru Dorina (40 ani) a venit după 12 ani de chin, din care 11 ani a făcut dializă pentru o afecţiune la rinichi. De două ori a fost la un pas de transplant, dar diagnosticul i-a amânat toto de atâtea ori miracolul unei noi şanse: „incompatibilitate”. „Acum doi ani am fost chemată pentru operaţie dar nu am fost compatibilă şi aşa s-a întâmplat şi în urmă cu şapte ani. În timpul dializei am trecut prin chinuri groaznice, m-am îmbolnăvit de Hepatita C şi am avut probleme cu paratiroida şi am fost operată la Bucureşti. Astăzi nu am cuvinte să mulţumesc mătuşii mele pentru gestul nobil şi doctorilor care m-au operat. Sunt fericită că sunt sănătoasă şi sunt în viaţă să îmi văd fiica mare, care acum este la facultate, în primul an. M-am născut pentru a doua oară”, a relatat în film, cu ochii înlăcrimaţi, Dorina.
Bihorul – salvatorul românilor
„Dacă la unele dintre centrele acreditate de transplant, oficial activitatea aproape că s-a oprit complet, iar la altele are un caracter sporadic, unul dintre puţinele centre în care activitatea de donare şi prelevare de organe are un caracter constant la nivelul României este cel din Oradea”, a transmis dr. Irinel Popescu, şeful Clinicii de Chrirugie şi Transplant Hepatic de la Institutul Fundeni din Capitală, fost preşedinte al Casei Naţionale de asigurări de Sănătate şi autorul priumului transplant de ficat din România.
Falsă impresie
Prezentă la eveniment, doctoriţa Carmen Pantiş, coordonatorul judeţean pe probleme de transplant din Bihor a declarat: „Cred că am reuşit să creez o echipă pe care să o pot coordona foarte bine. De altfel, există o stransă legatură între noi, serviciul de ambulanţă, SMURD-ul din Oradea şi celelalte servicii colaterale din spital, medicii primari de neurologie şi neurochirurgie. Cu ajutorul lor putem identifica şi declara moartea cerebrală a posibililor donatori. Doctoriţa a mărturisit că în România este o problemă legată de identificarea donatorilor: „Lipsa coordonatorilor duce la imposibilitatea de a identifica donatorii de organe. Cred că este o falsă impresie că populaţia ţării nu este dispusă să doneze organe. Problema este undeva în sistem”.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!