Având în vedere evenimentele epidemiologice din ultimile luni, referitoare la confirmarea unor cazuri de pestă porcină africană la porcii domestici şi porcii mistreţi pe teritoriul României (județele Tulcea și Satu Mare), precum şi evoluţia îngrijorătoare a bolii în tările vecine, în aproprierea graniței cu România (Ungaria și Ucraina), Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor avertizează factorii implicați cu privire la faptul că pesta porcină africană constituie o ameninţare reală şi pentru ţara noastră.
Este vorba de instituții ale statului cu responsabilități în acest sector, autorități publice locale, medici veterinari de liberă practică veterinară, fermieri crescători de suine, gestionari ai fondurilor de vânătoare, vânători şi publicul larg, care trebuie să ia o serie de măsuri.
Recomandări
„Dorim să readucem în atenția crescătorilor de porcine din exploataţiile profesionale și gospodăriile non profesionale de suine, principalele măsuri de biosecuritate ce trebuiesc avute în vedere în scopul prevenirii apariției, respectiv a identificării incipiente a bolii la animalele pe care acestea le dețin”, a precizat Remus Moţoc, directorul executiv al DSVSA Bihor.
Proprietarilor de suine li se recomandă să nu intre în adăposturile unde cresc porcii cu încălţămintea şi hainele cu care au umblat pe stradă. Se recomandă ca la intrarea în adăpost să pună o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică sau un dezinfectant autorizat pentru dezinfecţie.
Porcii trebuie crescuţi doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici. Animalele trebuie hrănite doar cu furaje sigure, specifice speciei, cu origine cunoscută, fiind interzisă hrănirea porcilor cu resturi alimentare rezultate în gospodăria proprie sau provenite de la unitățile de alimentație publică (restaurante, cantine etc.).
Dacă există vânători în famile care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu se recomandă să se dea porcilor apa provenită de la spălarea cărnii, sau resturi de carne.
Scroafele sau vierii din exploataţie nu trebuie scoase în scopul montei cu animale din altă exploataţie. De asemenea, nu este recomandat cumpărarea de purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit.
Nu trebuie folosită în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi. În exploataţiile de porcine trebuie asigurate condiții de biosecuritate, cu interzicerea accesului la animale cu statut necunoscut, respectiv menținerea animalelor doar în adăposturi, fiind interzisă scoaterea acestora pe pășuni.
Orice caz de îmbolnăvire trebuie anunţat de urgență medicului veterinar local, medicului oficial zonal sau direct a DSVSA Bihor (telefon 0259.266.141) precum primăriei, în scopul aplicării precoce a măsurilor de diagnostic și prevenire.
Program de măsuri
DSVSA Bihor a dispus implementarea unui program de măsuri preventive și de control. Este vorba despre convocarea și reactivarea Centrului Local de combatere a bolilor, în baza ordinului prefectului județului Bihor, pentru asigurarea aplicării de măsuri concentrate, prin colaborarea insterinstituțională a tuturor factorilor cu responsabilități în domeniu.
Prin intermediul Instituției Prefetului și a autorităților locale vor fi distribuite materiale informative către populație, care trebuie afișate la punctele de intrare în țară (rutiere și aeriene), sediul primăriilor și alte puncte de interes social și turistic.
Vor fi realizate controale în trafic, vizând în principal târgurile de animale, transporturile internaționale de animale și alimente, rutele de tranzit și zonele turistice.
De asemenea, vor fi supraveghete exploatațiile de animale din specia porcină pe tot perimetrul județului cu activități mai intensificate în zona de nord, învecinată cu județul Satu Mare, în special în zona imediat învecinată cu cea în care a fost declarată suspiciunea.
„Nu există tratament sau vaccinare contra pestei porcine africane.Toate animalele suspecte trebuie ucise şi neutralizate, conform legislaţiei în vigoare, iar proprietarii, ai căror porci sunt identificați în Sistemul Național de Înregistrare și Identificare a Animalelor, vor fi despăgubiţi de către stat, la preţul de piaţă al animalelor”, a subliniat şeful DSVSA Bihor.
Instituţia va informa periodic publicul din județ, cu privire la evoluția bolii, respectiv măsurile ce se impun în scopul combaterii acesteia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!