Ilie Bolojan a dat asigurări că „că proiectele care au fost realizate în acești ani vor continua și că județul Bihor rămâne pe mâini bune. Consiliul Județean a devenit un factor de dezvoltare al județului în ultimi 4 ani, lucru certificat de investițiile mari realizate, gândiți-vă la aeroport, rețeaua de centuri sau la campusul pentru învățământului dual, dar și la politicile publice care au fost susținute, eficiența cheltuirii banului public, curățenia din județ, parteneriate care ne-au permis să generăm dezvoltare în Bihor. Aceste lucruri dorim să le continuăm și în anii următori”.
Președintele PNL a precizat că Biroul Politic Județean a mandat joi grupul de consilieri județeni să-l aleagă pe Mircea Mălan președinte interimar la Consiliul Județean, odată cu vacantarea funcției.
„Grupul PNL are o majoritate simplă și poate asigura fără niciun fel de probleme această decizie. Tot ce s-a realizat în tot acești ani, atât la PMO cât și la CJ este rezultatul muncii unei echipe și domnul Mălan a fost implicat în toate aceste proiecte, în cele două mandate de viceprimar al municipiului Oradea și cel de vicepreședinte al CJ, are experiența, competența și hotărârea ca proiectele care sunt în curs să fie finalizate și să dezvolte altele noi pentru județul nostru. Toate angajamentele pe care ni le-am luat în campania de la locale, toate proiectele care sunt în lucru vor fi respectate și continuate. Bihorul rămâne pe mâini bune și în anii următori”, a explicat Bolojan.
Parteneriatul dintre Consiliul Județean și Primăria Oradea
Ilie Bolojan a scos în evidență parteneriatul dintre Consiliul Județean și Primăria Municipiului Oradea, ca fiind cheia dezvoltării.
„Unul din lucrurile bune pe care le-am făcut în acești ani și o cauză importantă a proiectelor mari pe care le-am realizat în județ și Oradea este buna înțelegere și parteneriatul dintre cele două instituții. Gândiți-vă la inelul metropolitan, dacă Primăria Oradea nu decidea să susțină acest proiect, cu finanțarea câștigată prin programul Anghel Saligny, nu-l puteam face, mă gândesc la drumurile radiale pe care vor începe în anii următori, din inelul metropolitan, prin zona Cihei spre Oradea, sau din zona de nord a județului Bihor către șoseaua Borșului și zona industrială, gândiți-vă la rețeaua de pasaje care se vor face, e adevărat că am avut un sprijin important și un parteneriat și cu Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi, dar fără parteneriatul dintre CJ și Primărie nu puteau fi realizate, la spitalul nou, orașul nu avea teren, CJ l-a pus la dispoziție, la Centrul cultural noi eram eligibili, dar nu tot terenul era al nostru, Primăria ne-a ajutat, asigură utilitățile, și mă gândesc în viitor la un proiect foarte important cum este tram-train-ul. Toate aceste proiecte au fost realizate prin acest parteneriat, care va continua și în anii următori. Este baza dezvoltării județului Bihor și baza proiectelor mari care vor fi realizare și în anii următori”.
„Sprijin din București pentru proiectele din Bihor”
Numărul 1 la lista pentru Senat, Ilie Bolojan consideră că e foarte important „sprijinul din București pentru proiectele din Bihor și al municipiului Oradea. Pentru a se dezvolta în continuare, e nevoie ca proiectele strategice care asigură dezvoltarea județului Bihor să fie terminate în anii următori. Autostrada Transilvania, e începută de peste 20 de ani, și tronsoanele din județul Bihor și cel din jurul Zalăului nu sunt începute. Se ratează probabil proiecte de investiții, pentru că totdeauna investițiile private urmează infrastructura. Acesta, la care se adaugă drumul expres Arad – Oradea, sunt proiecte de infrastructură mare, pe care echipa noastră de parlamentari le va susține în anii următori. Extinderea magistralelor de gaz este un alt proiect important. Înspre sud și spre est, două proiecte care au studii de fezabilitate pot fi finalizate în anii următori, stadionul din Oradea, va fi o ancoră pentru sportul orădean și va permite Primăriei Oradea să definitiveze zona respectivă ca un pol sportiv important”, spune Bolojan.
Alte linii considerate importante de președintele CJ sunt: transferurile de active către autoritățile locale, întrucât există terenuri abandonate, clădiri nefuncționale; sprijinul pentru companiile din Bihor. „Cu cât sunt mai puternice, cu cât devin operatori regionali, pot genera dezvoltare și salarizare mai bună pentru oameni. Acest sprijin va fi dezvoltat de vocea parlamentarilor echipei noastre în anii următori”
„Bihorul pe mâini bune, continuarea parteneriatului dintre Primăria Oradea și Consiliul Județean și sprijin pentru proiectele noastre din București, sunt motivele care m-au făcut să candidez”, a conchis Bolojan.
„Va avea un cuvânt la București”
Prezent la conferința de presă, primarul Florin Birta a declarat că parteneriatul dintre cele două instituții va continua, „pentru că funcționează în beneficiul bihorenilor și acest lucru s-a văzut. Este foarte important ca o administrație publică locală să aibă o ancoră în București, un sprijin. Un parlamentar ca Ilie Bolojan, cu experiență de trei mandate la Primăria Oradea și un mandat de președinte la Consiliul Județean Bihor, va avea un cuvânt la București, foarte important pentru proiectele municipiului și ale județului. Lista noastră de parlamentari este o listă cu oameni cu experiență care vor demonstra că lucrurile se pot face altfel în București”.
Interimatul la conducerea CJ Bihor va fi asigurată de Mircea Mălan. „Am decis o distribuție de responsabilități, astfel încât programul asumat în fața bihorenilor la alegerile locale să poată fi pus în practică într-o măsură cât mai consistentă. Vom continua proiectele de investiții în infrastructură, programele multianuale de sprijin pentru comune și orașe și dezvoltarea zonelor din județul nostru din punct de vedere economic.”, a spus vicepreședintele CJ.
Lista PNL pentru Parlament
Cu 24 de voturi pentru, un vot împotrivă și un vot nul BPJ al PNL a aprobat lista completă pentru Parlamentul României.
Așa cum se știa, la Senat lista este deschisă de Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, urmat în ordine de Gheorghe Bota (primarul comunei Rieni), Ancuța Șchiop (directorul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”), Teofil Filimon (viceprimarul Oradiei), Gabriel Popa (primarul Beiușului) și Mircea Mălan (vicepreședinte CJ Bihor).
Pentru Camera Deputaților, numărul 1 pe listă este Arina Moș (senator), urmată de Dumitru Țiplea (fostul prefect), Călin Gal (vicepreședinte CJ Bihor), Cristian Buzlea (directorul OJFIR Bihor), Janos Kiss (deputat), Marcela Prada (consilier județean, decan de la Arhitectură), Adrian Foghiș (secretar de stat în Ministerul Transporturilor), Iulian Balaj (primar Ștei), Mihai Sferle (primar Cociuba Mare), Ioan Mărcuș (primar Sântandrei), Gheorghe Carp (directorul Spitalului Județean) și Florin Birta (primarul Oradiei).
Conform statutului, lista urmează să fie validată săptămâna viitoare de Biroul Politic Național.
Trimite articolul
XO mare PROSTIE desfiinţarea Grădinii Zoologice pentru a construi un stadion!
-
Se mută, nu se desființează !
Povesti pnl.
Unii vor sa meargă la gradinazoologica sa vadă animale, iar alții vor sa meargă la stadion sa vad niște oameni care se comporta mai rău ca animalele. Asta e!
-
Pai uita-te la poza. 3 apes. La ce iti trebuie gradina zoo cand ii ai pe astia?
-
Trebuie o grădină ZOOLOGICĂ mai mare, sa băgăm PROPAGANDA in ea.
La banii cheltuiți pe procesele pierdute ce mai contează alții aruncați pe fereastra pentru noi alegeri organizate spre a fi pe placul atât de economului Bolojan? Econom cu alții mu cu mofturile sale. Dacă Iohannis poate Bolojan de ce nu? Între timp sa consemnat ca numiții Hatis, Kiss, Mos, Caus au mai făcut un rău țării votand-o în Consiliul de Administrație al BNR pe numita Anastase Roberta. La ordin de partid
Deja incepe marele proie t dd taiere a copacilor de pe marginea soselelor in judet. Spre Arad baga la greu. Asta da proiect dorit de Bolojan demult
-
Tu ai planta copaci si in mijlocul drumului! te crezi geniu?
Stadion nou nu știu dacă e bine a fi construit sau nu datorită constrângerilor bugetare de care auzim cei care urmărim și altceva decât http://www.bihon.ro, dar recent când am fost la un meci de fotbal al FC Bihor am simțit trepidații în tribunele pe care se află tabela de marcaj. În aceea tribunã trebuie limitat accesul spectatorilor din motive de siguranţă a acestora. În urmă cu ceva ani am scris că stadionul I. Bodola mai poate dăinui și primi spectatori fără probleme 10-15 ani, acum acest lucru nu mai este valabil. Am stat mai demult și în tribuna principalã, nu țin minte dacă sau nu s-au simțit aceleași trepidaţii de care am scris înainte. Cel mai bine știu cei ce merg des la stadion și ocupă loc în acea tribună.
Tot Bolo ramane capo del tutti capi , el va conduce marionetele din Bucale .
Astia merita pupati undeva ca au adus Oradea peste Viena . Oras mai dezvoltat ca Oradea nu exista in estul Europei si Europa centrala. Propaganda o sa sara ma contrazica, si antioradenii si antidezvoltarea
-
Dezinformatorule
-
Taci ca oradenii cred toate astea, asa ca mars in Teleorman
-
A fost evident din vara de la alegerile pentru consiliul judetean ca asta urmeaza altfel de ce a fost de atunci dl Malan pe afisele cu dl Bolojan din moment ce el nu candida atunci. In fine poate pentru unii astfel de strategii functioneaza, pentru altii genul acesta de prostire pe fata lasa un gust amar si s-a vazut si la rezultatul din vara unde chiar daca tot au castigat 50+ au pierdut din procente fata de alegerile precedente. Asta e unii mai vrem si onestitate. ” Vin ai nostri, pleaca ai nostri noi ramanem tot ca …”