Judeţul Bihor rămâne în fruntea judeţelor cu cele mai multe firme intrate în insolvenţă în anul 2017. Potrivit ultimelor date ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) în anul 2017, la nivel naţional, numărul companiilor care au intrat în procedura insolvenţei este mai mare cu 8,73%. Dacă în 2016 au intrat în insolvenţă 8.731 de firme, în anul 2017 cifra a crescut cu 847 de companii, ajungând la 9.102 firme.
Bihorul, pe locul trei
Județul Bihor este în continuare în topul județelor cu cele mai multe companii intrate în insolvență în 2017, plasându-se pe locul trei, cu 515 firme în insolvenţă. Locul întâi este ocupat de municipiul Bucureşti – cu 1.988 de firme, iar pe locul doi se clasează judeţul Iaşi, cu 583 de firme în insolvenţă.
Dacă la nivel național numărul insolvenţelor a crescut la nivelul judeţului Bihor, acestea au scăzut în 2017 cu 6,7% (46 de companii) faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Din totalul companiilor ce au intrat în insolvenţă în anul 2017, peste 5,6% sunt din judeţul Bihor, în uşoară scădere faţă de anul 2016, când acestea reprezentau peste 6% din numărul total la nivel naţional.
Explicaţiile specialiştilor
Potrivit lui Mihai Cociuba, specialist în fiscalitate la Prompt Insolv, din punct de vedere macroeconomic pentru anul 2018 trebuie avute în vedere mai multe aspecte.
„Tendinţa inflaţiei pentru anul 2018 este una de creştere. Intervalul de proiecţie privind nivelul inflaţiei pentru anul 2018 de către BNR este între 1,5% – 5%. Ratele dobânzilor la creditele noi acordate de către instituțiile de credit își continuă trendul ascendent, iar rata medie interbancară ROBOR la 3 luni este de 1,97% la 31.12.2017. Prognoza de creștere economică este de 5,5%”, a subliniat specialistul.
El este de părere că prognoza de creștere a ratei inflației şi creșterea în tandem a dobânzilor la credite (atât cele acordate populației cât şi cele acordate agențiilor economice) vor influența negativ capacitatea gospodăriilor și a companiilor de a-şi onora ratele scadente la timp.
Deoarece numărul companiilor intrate în insolvenţă este un indicator de avertizare timpuriu, rămâne să urmărim cu atenţie evoluţia economică în anul 2018.
„În concluzie, per ansamblu, indicatorii macroeconomici se mențin la niveluri optime, dar avem în continuare semnale negative din partea companiilor cu privire la evoluția climatului economic”, apreciază Mihai Cociuba.
El atenţionează că aceste date reprezintă numărul de societăţi aflate sau nou intrate în insolvenţă, dar acest lucru nu ne oferă o imagine completă, ca urmare a faptului că lipsesc informaţii privind valoarea activelor şi numărul de salariaţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!