Inevitabilul s-a produs! După CF Liberty şi FC Bihor, a venit rândul Luceafărului Oradea să dispară de pe harta ligii a doua. La doi ani distanţă în care finanţarea Luceafărului Oradea a venit de la Târgu Jiu, echipa de Liga a II-a nu va mai continua să joace la Sânmartin.
A fost nevoie de oameni de afaceri din afara judeţului, ca fotbalul din Bihor să mai existe o perioadă. Trist pentru un judeţ cu tradiţia fotbalistică a Bihorului!
„După doi ani în care am finanţat Luceafărul, am decis să retragem echipa din Liga a II-a, din cauza faptului că nu am mai avut resurse financiare suficiente. În 2017 am preluat un club aproape desfiinţat, i-am asigurat finanţarea şi ne-am clasat în fiecare an pe locul 8. Nu am plecat până acum pentru că am tot sperat ca autorităţile locale să vină alături de noi, pentru că nu e uşor să susţii o echipă în Liga a II-a . În toată această perioadă am depus adrese la Consiliul Local şi la Consiliul Judeţean. Am sperat, am aşteptat, însă nu ne-au oferit niciun sprijin. Când am dorit să jucăm aul trecut cu Astra în Cupa României pe Stadionul Iuliu Bodola am fost refuzaţi. Echipa Luceafărul va continua în Liga a III-a la Sânmartin, iar jucătorilor care doresc le-am oferit posibilitatea să continue în eşalonul doi”, ne-a declarat Lucia Vladimirescu, preşedintele clubului.
Chiar dacă mai este puţin timp până la startul sezonului, mutarea este posibilă pentru că Luceafărul Oradea a renunţat la locul din Liga 2, iar prima sub linie este ACS Energeticianul, care ar urma să preia „ţintarul” formaţiei bihorene. Locul „energeticienilor” din eşalonul trei va fi luat de Luceafărul Oradea, care va continua să joace la Sânmartin şi se va pregăti pentru derby-urile locale cu nou promovata CSC Sânmartin.
Rămâne ca FRF să oficializeze modificările, iar dacă acest lucru se va întâmpla meciul cu Sportul Snagov se va desfăşura la Drobeta Turnu Severin.
Potrivit unor surse, numele noii echipe din Liga 2 va fi Viitorul Târgu Jiu şi va avea obiectiv promovarea în primul eşalon. Lotul va fi antrenat de Cristian Lupuţ, Ciprian Dianu şi Ioan Pap-Deac, şi va fi alcătuit preponderent din jucătorii care s-au pregătit în ultima perioadă cu Luceafărul.
Echipa îşi va disputa meciurile pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin până noul stadion din Târgu Jiu va fi gata. Luceafărul a încheiat un parteneriat cu Viitorul Oradea (clubul de copii şi juniori condus de Dorin Mudura şi Sorin Toma) şi ar urma să devină o şcoală de fotbal care să promoveze tinerii juniori bihoreni.
În aceste condiţii, după 22 de ani, judeţul Bihor rămâne fără reprezentantă în Liga 2. În 1997 FC Bihor retrograda în Divizia C, dar revenea în eşalonul secund după un an de penitenţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!