Statistica pe trimestrul I din anul 2011 realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate 4.774.528 apeluri. Dintre acestea 25,90 % au fost reale şi 74,10 % false. Din păcate nici juderul Bihor nu a făcut excepţie, ba mai mult a depăşit media pe ţară. În judetul Bihor au fost înregistrate un număr total de 142.867 de apeluri, dar, din păcate, numărul celor care se ţin de farse este imens. Astfel, conform statisticii STS, un număr de peste 114.000 de apeluri au fost false, dovadă că bihorenii se „distrează” de minune la telefonul pentru urgenţe 112.
Din punct de vedere al numărului mare de apeluri faplse suntem depăşiţi de Bucureşti, Bacău, Iaşi, Mureş sau Prahova. Din punct de vedere al ponderii apelurilor false suntem depăşiţi de Covasna, Harghita şi Bacău ocupă primele locuri
Ambulanta căutată
Cele mai multe apeluri la 112 au fost transferate către Ambulanţă – 64,70 %, Poliţie – 23,54 %, Pompieri – SMURD – 10,73% şi Jandarmerie – 0,91%. Această ordine se respectă şi în cazul judeţului nostru.Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre pay.
Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, 904 cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Gorj, Dâmboviţa, Bucureşti şi Suceava. Din fericire aici bihorenii nu s-au hazardat, astfel că niciun bihorean nu a fost sancţionat şi nu a comis nicio ilegalitate penalizabilă. 69 cetăţeni au solicitat STS date cu privire la convorbirile efectuate prin sistemul 112, potrivit legii.
Alte 210 de astfel de solicitări sunt din partea unor autorităţi ale statului (de exemplu poliţie, pompieri, ambulanţă, jandarmerie, tribunale, parchete) care, potrivit legii, au solicitat aceste date pentru îndeplinirea unor obligaţii legale.
JB-V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!