Ultimele date ale Institutului Național de Statistică (INS) plasează județul Bihor pe locul patru pe țară în ceea ce privește sosirile înregistrate în structurile de primire turistică pe primele nouă luni din acest an cu 343,7 mii persoane. Pe locul întâi se clasează Constanța (1.226 mii persoane), urmată de Braşov (784,6 mii persoane) și Municipiul Bucureşti (673,2 mii persoane). Pe locurile următoare, după județul Bihor, urmează, Prahova (330,1 mii persoane), Sibiu (327,9 mii persoane), Suceava (313,9 mii persoane), Cluj (313 mii persoane), Vâlcea (302,7 mii persoane) şi Mureș (282,4 mii persoane).
[eadvert]
La nivel național, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în perioada 01.01-30.09.2021, au însumat 7.510,3 mii persoane, în creștere cu 45,5% faţă de perioada similară din 2020. Din numărul total de sosiri, în perioada amintită, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 91,8%, în timp ce turiştii străini au înregistrat un procent de doar 8,2%. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei sosiți din Europa (79,2% din total turişti străini), iar dintre aceştia, un procent de 77,4% provin din ţările Uniunii Europene.
Ceea ce i-a determinat pe turiști să aleagă Bihorul sunt stațiunile balneare Băile Felix și Băile 1 Mai, zona rurală cu pensiunile turistice, dar și Oradea care a cunoscut o dezvoltare evidentă în ultimii ani. Atât din punct de vedere al modernizării la care a fost supus orașul, cât și datorită punerii în valoare a patrimoniului cultural și istoric al municipiului.
Înnoptări
Și în ceea ce privește înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, Bihorul se clasează tot pe locul patru la nivel național, cu 945,6 mii persoane. Pe primele locuri se clasează: Constanța (4.422,4 mii persoane), Braşov (1.532,9 mii persoane), Municipiul Bucureşti (1.203,7 mii persoane). În urma județului Bihor vin, Vâlcea (852,8 mii persoane), Prahova (688,7 mii persoane), Suceava (636,8 mii persoane), Mureș (578,9 mii persoane), Sibiu (565,6 mii persoane), Cluj (556,4 mii persoane), Caraș Severin (460,7 mii persoane), Covasna (367,9 mii persoane) şi Timiș (307,1 mii persoane).
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada ianuarie – septembrie 2021 au însumat 17.122,9 mii, în creștere cu 41,8% faţă de cele din primele nouă luni ale anului precedent. Din numărul total de înnoptări, în perioada 01.01-30.09.2021, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 92,2%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 7,8%.
În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei sosiți din Europa (77,6% din total turişti străini), iar dintre aceştia 76,5% au provenit din ţările Uniunii Europene. Durata medie a şederii în perioada 01.01-30.09.2021 a fost de 2,3 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în perioada 01.01-30.09.2021 a fost de 28,5% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 2,6 puncte procentuale faţă de perioada 01.01-30.09.2020. Indici de utilizare netă a locurilor de cazare turistică mai mari, în perioada 01.01-30.09.2021, s-au înregistrat la hoteluri (34,3%), vile turistice (27,6%), bungalouri (26,5%), spații de cazare pe nave (24,5%), căsuțe turistice (21,7%), campinguri (20,9%), popasuri turistice (19,8%), pensiuni turistice (19,5%), hosteluri (19,3%) şi pensiuni agroturistice (18,7%).
De unde vin străinii
Pe țări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (82,3 mii), Italia (50,4 mii), Franţa (39,8 mii), Polonia (35,6 mii), Israel (35,5 mii), Ungaria (35,4 mii), SUA (32,9 mii) şi Republica Moldova (22,0 mii).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 01.01-30.09.2021 de 5.131,3 mii sosiri, în creștere cu 24,9% faţă de perioada 01.01-30.09.2020. Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 80,5% cel rutier și respectiv 15,4% cel aerian, din numărul total al sosirilor.
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 01.01-30.09.2021 de 8.887,2 mii plecări, în creștere cu 12,9% comparativ cu perioada 01.01-30.09.2020. Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 68,0% cel rutier, iar 31,4% cel aerian, din numărul total de plecări.
Trimite articolul
XCati bani au adus? Nu e totuna turistul din Oradea cu cel din Constanta. Sau tursitii de la festivalurile din Cluj. Pana la urma banul conteaza, nu “” vai ce frumos hai sa plecam”. cum e turistul obosit ce vine in Oradea.