Într-un clasament realizat de analizeeconomice.ro, judeţul Bihor se află pe locuri fruntaşe atât în ceea ce priveşte numărul turiştilor sosiţi în judeţ în primul semestru din acest an cât şi în ceea ce priveşte numărul de înnoptări în unităţile de cazare din judeţ.
La numărul de turişti sosiţi, judeţul Bihor se clasează pe locul şapte pe ţară, cu 224.500 de turişti. Primele locuri sunt ocupate de Bucureşti (991,4 mii de turişti), Braşov (594,2 mii), Cluj (289,8 mii), Constanţa (289,1 mii), Prahova (250,8 mii) şi Mureş (244,9 mii).
Dacă avem în vedere numărul turiştilor care au înnoptat în judeţ, Bihorul se situază pe locul patru cu 529.200 de turişti. Pe primele trei locuri se află Bucureşti (1.609,6 mii de turişti), Braşovul (1.152,9 mii) şi Prahova (535,1 mii).
În ţară
La nivel naţional, potrivit analizeeconomice.ro, în primul semestru al anului în curs, numărul total de turişti sosiţi în România în structurile de cazare a fost de 5,26 de milioane, mai mulţi cu 4,1% comparativ cu perioada similară din 2017. Circa un sfert din numărul turiştilor sosiţi în România (1,27 mil) este format din turişti străini, cu 5,8% mai mulţi decât în prima jumătate a anului trecut.
Cifra turiştilor care a înnoptat în spaţiile de cazare din România în primul semestru din acest an este de 10,36 de milioane (2,41 de milioane fiind turişti străini). Numărul total al înnoptărilor în spaţiile de cazare a fost mai mic decât în perioada de comparat de anul trecut cu 3,5%.
Citiți principiile noastre de moderare aici!