Judetul Bihor este campion la colectarea deşeurilor electronice, potrivit datelor primite de la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor. Astfel, în 14 martie 2009, judetul Bihor s-a plasat pe locul I la nivel naţional cu 75.515 kg deşeuri colectate, iar Municipiul Oradea pe locul întâi la municipii cu 73.265 kg. În etapa din 2 mai 2009, Bihorul s-a plasat pe locul II la nivel naţional cu 9.633 kg deşeuri colectate, iar Municipiul Oradea pe locul I cu 9.633 kg. În etapa a III, din 6 iunie 2009, Judetul Bihora revenit iar pe locul I pe ţară cu 28.994 kg deşeuri colectate. În această etapă comuna Borş a colectat 7.259 kg deşeuri. „Obţinerea acestor rezultate notabile a fost posibilă datorită unei organizări foarte bune a campaniilor şi colaborării între administraţia publică locală, agentul economic autorizat care asigură logistica acţiunii şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor”, a declarat Ovidiu Dăescu, directorul coordonator al APM Bihor .
Etapă nouă
Ministerul Mediului anunţă o nouă etapă de colectare a deşeurilor electronice de la populaţie. Aceasta va avea loc sâmbătă 4 iulie. Campania „Marea Debarasare” din 4 Iulie se va desfăşura după un scenariu cunoscut deja de populaţie adresându-se şi de data aceasta oraşelor cu peste 20.000 de locuitori. Punctele de colectare fixe din municipiul Oradea stabilite de Primăria Oradea sunt amplasate astfel: Cartierul Rogerius - zona Spitalului Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu’’; Cartierul Rogerius – zona str. Sovata, podul de pontoane; Cartierul Ioşia – zona str. Oneştilor, intersecţie cu str.Al.Xenopol; Cartierul Nufărul – zona ultimei staţii de tramvai; Calea Clujului – zona Spitalului Clinic de Obstetrica – Ginecologie Oradea. Containerele fixe de colectare vor fi disponibile în municipiul Oradea în data de 4.07.2009 între orele 8:00-18:00.
Deşeurile de echipamente electrice şi electronice colectate în punctele fixe de colectare vor fi preluate de S.C. Bene Internaţional S.R.L. Oradea. Pentru cantităţi mari de astfel de deşeuri persoanele fizice şi/sau juridice, asociaţiile de locatari pot contactata S.C. Bene Internaţional S.R.L. Oradea la tel.fix 0259.406.276; tel.mobil: 0731.372.103 sau 0728.908.081; firma asigurând preluarea şi transportul gratuit pentru deşeurile de echipamente electrice şi electronice.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!