O partea a judetului Bihor se afla inca sub cod galben de ninsori si viscol. Chiar daca Oradea nu este inclusa in aceasta avertizare meteo, aici sunt asteptate precipitatii sub forma de ploaie si lapovita favorizand aparitia poleiului.
În intervalul menţionat va ninge si se va depune strat nou de zapadă, la început în Maramureş, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, apoi şi în restul zonei montane şi local în Transilvania. Izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15 l/mp.
În zona de munte, vântul va avea rafale ce vor depăşi 70 km/h, iar pe creste şi 100 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu viteze mai mari în est, unde în cursul nopţii de luni spre marţi va atinge viteze de 70….80 km, viscolind ninsoarea pe arii restrânse în nordul Moldovei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!