Bihorul continuă să fie în topul judeţelor cu cele mai multe depuneri de dosare în cadrul proiectului Casa Verde. De la demararea progamului, în luna iulie, la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor au fost depuse nu mai puţin de 699 de dosare.
Conform normelor în vigoare sesiunea de depunere este din iulie până în octombrie, dar când se termină cei 3.045.392 lei, alocaţi judeţului nostru, nu ar trebui să se mai preia dosare. „Deşi suma alocată judeţului a fost depăşită noi mai preluăm dosare deoarece ni s-a spus că se va suplimenta fondul cu bani de la judeţele unde nu s-au depus atât de multe dosare”, ne-a spus Sandar Mercea, consilier în cadrul APM Bihor.
Pactic, cei care au numere de ordine după 485 vor fi trecuţi pe o listă de aşteptare până când se vor primi bani de la alte judeţe.
Cei mai mulţi bihoreni solicită încălzirea cu panouri solare şi centrale pe peleţi şi brichete.
Bihorenii interesaţi să depună dosare o pot face la sediul APM Bihor de luni până joi între orele 8:30- 12, 13-16 şi vinerea între 8:30 şi 12. În fiecare vineri dosarele depuse se trimit spre aprobare la minister. În luna august pe siteul Ministerului Mediului şi Pădurilor vor fi afişate listele cu cei selecţionaţi. Aceştia sunt aşteptaţi apoi la APM cu cartea de identitate asupra lor pentru a semna contractele.
Bani
Programul Casa Verde se adresează exclusiv persoanelor fizice şi constă în acordarea unor sume fixe, în funcţie de instalaţia montată: până la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare, până la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de căldură şi până la 6.000 lei pentru instalaţie de producere a energiei termice pe bază de peleţi brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere sau silvice.
Condiţia pentru accesarea programului este ca imobilul care face obiectul intervenţiei să nu facă obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau unei proceduri de expropriere pentru cauza de utilitate publică. Totodată, beneficiarul trebuie să nu aibă obligaţii restante la bugetul de stat sau local. Conform normelor vor fi decontate numai lucrările efectuate după semnarea contractului.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!