„Segmentul de populaţie care solicită produse ecologice din dorinţa de a avea o alimentaţie cât mai sănătoasă este din ce în ce mai mare. Proporţional cu numărul consumatorilor ar trebui să crească şi numărul producătorilor agricoli care să producă într-un sistem bio”este de părere Nicolae Hodişan, directorul Direcţiei pentru Agricultură Bihor .
Sprijin pentru fermierii eco
Din dorinţa de a satisface nevoile de consum ale acestui segment de populaţie, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale acordă sprijin financiar suplimentar tuturor fermierilor şi procesatorilor care se înscriu într-un sistem ,, bio’’.
Cu toate acestea, în Bihor în cursul acestui an, interesul manifestat de către producătorii agricoli de a opta către agricultura ecologică este in scădere faţă de anul anterior. Astfel, dacă în anul 2010, s-au înregistrat un numar de 56 de operatori, în anul 2011 doar 33 de operatori au manifestat interes pentru acest domeniu. Din totalul de 33 operatori, patru sunt procesatori, unul în industria uleiului, unul în panificaţie (paste făinoase) iar ceilalţi doi procesează produse din flora spontană(ciuperci şi fructe de padure).
„Având în vedere că pe piaţă aceste produse au un culoar favorabil şi un preţ destul de stimulativ, recomandăm producătorilor agricoli dar şi procesatorilor din domeniu să-şi îndrepte atenţia spre acest sistem de agricultură”, a precizat directorul DA Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!