O dată cu scăderea infectărilor cu virusul Covid-19 și cu relaxarea restricțiilor, a scăzut și dorința bihorenilor de a se vaccina, potrivit raportului prezentat de medicul șef Călin Sonea, de la DSP Bihor, în cadrul Colegiului Prefectural. „Adresabilitatea a scăzut foarte mult, situația este tulbure”, a spus prefectul de Bihor, Dumitru Țiplea.
Echipe mobile
Ca urmare, DSP Bihor își concentrează campania de vaccinare pe echipele mobile. „Campania «Orașul vaccinează satul» a fost lansată ieri (luni – n.red.) la nivel național, însă noi am început cu mult înainte campania de vaccinare cu echipe mobile”, a declarat Călin Sonea. „Cum activitatea în centrele de vaccinare a scăzut foarte mult, am ales să ne ducem cât mai aproape de cetățean. Primăriile sunt informate de deplasarea echipelor mobile în teren, putând să anunțe locuitorii despre orarul echipelor de vaccinare. Oricine își dorește să se vaccineze, poate să o facă”, a adăugat medicul șef.
Încă un centru de vaccinare se închide
Datorită interesului scăzut, Centrul de vaccinare din Vama Borș își suspendă activitatea începând cu 1 iulie. Este al doilea centru care își închide porțile în Bihor, după Centrul de vaccinare drive through din Era Shopping Park. „Sper ca oamenii să realizeze că vaccinarea este o soluție pentru întoarcerea la o viață normală”, a mai spus Sonea.
Potrivit sursei citate, Oradea, Sântandrei, Biharia și Beiuș au cei mai mulți locuitori vaccinați împotriva virsului SARS-CoV-2. La polul opus se află localitățile Borod, Sârbi, Căbești, Lăzăreni și pe ultimul loc este Roșia, cu cele mai puține doze administrate.
[eadvert]
Procentul de vaccinare în localitățile din Bihor, la data de 22 iunie, potrivit DSP Bihor.
Trimite articolul
XNoi oameni normal nu vrem sa luam medicamente sau sa fim constansi sa o facem, segregarea continua
-
…nici cu scoala nu stai prea bine, tu ca om ,,normal,,!
-
Draga Gheorghe, chiar daca este analfabet (nu este), este dreptul lui sa se exprime si sa refuze orice tratament sau test invaziv. Oricum toti agitatorii si criminalii (inclusiv care cei care inteapa), vor fi trasi la raspundere.
-
Bine Blage oaie marele educator, tu esti normal?
Suna la secu atunci
-
v-ati cumparat lemne pentru iarnă? vine vine priiiimăvaaraaa..
Acuma ca efect imediat secundar e Miocardita :
https://evz.ro/lumea-stiintei-ingrozita-noi-dovezi-leaga-miocardita-de-vaccinurile-pfizer-si-moderna.html
Dar peste 2, 4 sau 5 ani?
-
…din pacate pentru prostie nu este inca vaccin si efectele secundare se vad deja si acum : concret cazul tau !Momentan poti umbla pe strada fara masca din cauza celor vaccinati ! …intelegi ,,bouă,,!
-
Oaie, comunismu si covidismu esti tu.
Mars la tepat. -
Sunt convins că Marea Britanie, de 30 de ori mai multe cazuri ca în aceiași perioadă a anului trecut, datorită celor ce au purtat mască și s-au vaccinat stă așa bine. (rată de vaccinare pe la 50%) Unii își mai pun întrebarea cât sunt de eficiente vaccinurile astea, să fie scuzați că sunt mai reticenți cântărind pasărea din mână, nu cea de pe gard.
-
Circulăm pe stradă pentru s-a creat imunitatea de grup, iar virusul nu mai are pe cine infecta.
Așa zisele vaccinuri e o mare păcăleală.
-
-
Pumnii mei minte nu are, sparge tot ce-i sta in cale.
Hai marș la vaccinare!
-
Viata normala egal vaccinare????serios???normala din punctul cui de vedere????
-
Gheorghe oaie de la secu si fost membru PCR.
Acuma vorbeste despre vaccin, nimeni nu stie care vaccin, injectia terapia genica? -
DOAR din punctul de vedere a “nestiutorilor” de doctori, specialisti si autoritati! Da nu merita bagati in seama, pentru ca stiti voi mai bine de pe facebook si tik-tok!!!!
-
Autoritățile americane, avertisment pentru cei vaccinați cu Pfizer-BioNTech și Moderna. Dacă aveți astfel de simptome, adresați-vă imediat medicilor!
Chiar dacă există puține cazuri în în care cei care au primit vaccinurile mRNA COVID au experimentat o inflamație a mușchiului inimii, agenția federală americană Food and Drug Administration (FDA) a luat emis de urgență un avertisment.
Miocardita este o afecțiune care provoacă inflamația mușchiului inimii și poate provoca dificultăți de respirație, insuficiență cardiacă sau chiar moartea.
-
Lasa ca vine Delta Alfa si Omega cu astea speriati poporul ca doar OMS asa zis nu sa putut izola in India asai capionatul de fotbal nu il imprastie nu ca is multi bsni in joc hai ma lasati vrajeala ca nici dracu nu mai crede minciuna voastra nici vaccinatii ai mai infocati
Gheorghe răspunde sincer! ești prost ,sau te prefaci?
Nu mai vor să se vaccineze? păi cine a vrut să vaccinat cine nu,nu.incă.pentru vaccinații de până acum nu purtăm masca pe stradă!!!!???? Pe bune??? păi in magazine de ce mai purtăm,martirilor?in octombrie ce variantă veți băga?