Anca Nicoleta Negrău este o prezenţă cunoscută în show bizz local. Interpretând „Objection ” şi dansând lasciv precum Shakira, artista a uimit juriul de la Românii au talent. Încurajată şi de aplauzele publicului, orădeanca a fost stăpână de sine şi s-a descurcat, au spus juraţii, excelent. În final a primit din partea lor trei răspunsuri afirmative. Cel mai impresionat a fost chiar Mihai Petre „E o femeie care ştie ce vrea. Arată bine, cântă bine, mai că mă aşteptam să mă ia la palme”, a spus cel mai temut membru al juriului. „Abia aştept să văd ce vei pregăti pentru data viitoare”, a lansat Andra provocarea. Video AICI
Lecţie de viaţă
Dincolo de talentul cu care au încercat să seducă juriul şi publicul, artiştii orădeni au oferit şi o adevărată lecţie de viaţă. Este vorba este Mihai şi Florin Baranoschi, tată şi fiu. Cei doi au apărut pe scenă cu un nai şi o vioară. Impresionantă a fost povestea tatălui care la 37 de ani a trebuit să se reinventeze după ce a suferit un accident în urma căruia a rămas fără un braţ. El a fost alpinist utilitar, iar apoi, din necesitate a învăţat să cânte la nai pentru a-şi întreţine copii. Adesea îl putem vedea cântând pe străzile oraşului. El nu cerşeste, cântă. Tocmai pentru a transmite acest mesaj a şi urcat pe scena emisiunii „Românii au talent ”. El şi-a îndeplinit astfel un mare vis: acela de a cânta alături de fiul său. Românii îi vor vedea şi în etapa a doua a emisiunii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!