Orădenii care au participat la concertul de muzică populară susţinut, marţi seara, de artiştii Ansamblului Crişana, au avut parte de un regal folcloric. Spectacolul, organizat de Primăria Oradea şi Casa de Cultură a Municipiului, a adunat la Casa de Cultură a Sindicatelor sute de spectatori de toate vârstele. Aceştia au fredonat versurile cântecelor intrepretate de soliştii vocali Cornel Borza, Leontin Ciucur, Simona Costin, Felicia Costin, Otilia Haragoş Seghedi, Viorica Bradea, Cornelia Covaciu, Voichiţa Mihoc, Luminiţa Tomuţa şi i-au aplaudat furtunos pe instrumentiştii Petrică Popa, Florin Bonţu, Stângaciu, Mitică Negrean şi Gheorghe Rada. Invitatele speciale ale serii au fost îndrăgitele interprete de muzică populară Florica Ungur, Maria Sidea, Florica Duma şi Viorica Flintaşu.
Omagiu satului şi ţăranului
Aşa cum se întâmplă la mai toate spectacolele la care ia parte, Cornel Borza a fost chemat de mai multe ori pe scenă. Renumita interpretă de muzică populară Florica Ungur a încheiat spectacolul folcloric cu melodiile: „Cine nu ştie ce-i dorul”, „Drag mi-e danţul din bătrâni”, „Horile-aş, horile îmi vin”, „Bate vânt de la Oradea” şi „Toarce furculeana mea”.
Aceasta a adus un omagiu satului şi ţăranului român, care „ne-au dat nouă nume prin cântecul pe care ni l-au dăruit”. Îndrăgita interpretă de muzică populară a subliniat trăinicia şi frumuseţea artei populare născută din sufletul ţăranului român, din imaginaţia lui originală şi din puritatea fiinţei sale, recitând din versurile a doi poeţi (Octavian Goga şi Adrian Păunescu).
„Ţăranul este cel care a creat teoria spaţiului mioritic, luată în derâdere astăzi şi considerată o ruşine pentru aspiraţiile moderne ale tinerei generaţii”, a mai spus Florica Ungur.
Florica Ungur a îndemnat publicul să iubească şi să-i sprijine pe tinerii interpreţi.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!