Vineri, în jur de 45 de oameni au ajuns la Urgenţe, cu diverse traumatisme la membre. Apogeul a fost atins sâmbătă, când 50 de oameni au ajuns de-a lungul zilei la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean. Dr. Borcea a relatat că marea majoritate a pacienţilor au suferit traumatisme uşoare la membre, în regiunile distale. „Cei mai mulţi au suferit traumatisme la antebraţe, gambe şi la articulaţiile distale”, a precizat medicul, care a informat că majoritatea cazurilor nu au necesitat internare. Doctorul a estimat că dintr-un total de 45 de pacienţi, câţi au ajuns în fiecare zi din weekend la UPU, doar câte cinci-opt bolnavi au necesitat spitalizare pentru a fi vindecaţi.
Şi mulţi răciţi
Medicul a informat că de luni începând, numărul celor răniţi pe zăpadă şi gheaţă pare să fie în scădere şi că probabil numărul mai mare al pacienţilor din weekend se datorează faptului că bihorenii au ieşit la săniuş sau schi.
Temperaturile scăzute din ultimele zile au provocat şi un val de răceli cu simptome de enterocolite. Victime ale virozelor cu simptome digestive sunt în general copiii, care fac febră şi acuză dureri de stomac, greţuri, au vărsături şi unii scaune diareice.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!